Dialoguri Deschise cu folkistul Daniel Julean

0
132

DSCF3928

„Muzica folk adevărată se cântă pe poezie, nu pe texte“

10470928_775557579141342_3851998773075262715_n-D-le Daniel Julean sunteţi un nume important în muzica folk din Arad şi din România. Făcând abstracţie de modestia molcomă care vă caracterizează, vă rog frumos să vă prezentaţi Universului în câteva cuvinte. Pentru cei ce nu vă cunosc. Încă!

– Draga Universule , m-am născut la Arad cu foarte multi ani în urmă iar copilaria mi-am petrecut-o în comuna Covasînt jud Arad, un loc foarte frumos şi binecuvântat ,  cu dealuri şi păduri minunate pe care le cutreieram împreună cu prietenii mei şi unde ascultam (pentru ca era semnalul mai puternic) Radio Europa Liberă emisiunea Metronom a lui Cornel Chiriac şi Radio Luxembourg. Asta se întâmpla la sfârşitul anilor 60, începutul anilor 70. Acesta a fost primul meu contact cu muzica adevărată şi astfel mi-am format nişte gusturi muzicale cărora le-am rămas fidel şi în ziua de azi. Aici mă refer la muzica pe care o ascult. În acea perioadă, însă, eu  practicam o muzică cu totul diferită de muzica pe care o ascultam şi care începea să îmi placă din ce în ce mai mult. Este vorba de muzica de fanfară . Am cântat mulţi ani şi la mai multe instrumente în fanfara Bisericii Adventiste din Covasînt. A fost o experienţă bună, mai ales că am învăţat acolo şi multă teorie muzicală care m-a ajutat mai târziu să învăţ foarte uşor să cânt la chitară. Am fost  ambiţios şi într-o lună de zile am reuşit să învăţ la chitară câteva acorduri de bază astfel încât să mă pot acompania singur.

– Cum a început pentru dvs. nebunia folk? Evocaţi locuri, împrejurări, oameni!

– Chiar că a fost o nebunie. Muzică folk ascultam la radio atâta cât se dădea atunci, la începutul anilor 70 . Îi ascultam pe Mircea Florian, Doru Stanculescu, Nicu Vladimir dar cel mai mare impact asupra mea l-a avut prima emisiune TV în care a aparut Mircea Vintilă. Am fost impresionat, avea o atitudine diferită de tot ce văzusem până atunci, stătea pe scaun spre deosebire de soliştii de muzică uşoară care erau nevoiţi să facă gesturi caraghioase cu mâinile şi să danseze. El stătea liniştit pe scaun, cu două microfoane pentru că era în priză directă şi cânta Lordul John. Am simţit că îmi transmite ceva. În acel moment mi-am zis… gata, de mâine 75392_164662726897500_186399_nasta vreau sa fac şi eu! Şi în 1975 am debutat pe scena Teatrului de Stat  Arad într-un spectacol împreună cu membrii Cenaclului Studioul Literar Artistic condus de domnul Ovidiu Cornea şi din care faceau parte, printre alţii, Carolina Ilica , Gheorghe Schwartz, Rodica Monica Iacob, Mircea Micu, George Ciudan şi alţii. Apoi am făcut parte dintr-un alt cenaclu care a luat fiinţă la Casa de Cultură a Municipiului Arad şi împreună cu ei am început să ieşim şi în alte localităţi din judeţul Arad. Era vremea cenaclurilor atunci pentru că era deja la apogeu Cenaclul „Flacăra“. Şi aşa a mai apărut în Arad un cenaclu, Cenaclul Tineretului Arădean al U.T.C., condus de Valeriu Rista. Din 1976 am făcut şi eu parte din această mişcare literar-artistică unde am găsit nişte oameni minunaţi printre care şi pe Emil Crăciun cu care am şi cântat foarte mult impreuna. Aici erau condiţii mult mai bune, pentru că erau scule performante, eram mediatizaţi de presa locală şi de Radio Timişoara, se organizau spectacole mari în sălile din Arad pentru că muzica folk era pe val, iar în 1977 la inaugurarea Sălii Polivalente am cântat în faţa a 3.000 de spectatori alături de colegii de cenaclu şi de câţiva invitaţi din Bucureşti, printre care şi… cine crezi? Mircea Vintilă „vinovatul” principal că eu fac parte din acest fenomen. Ne-am împrietenit atunci şi am rămas prieteni pâna în ziua de azi. Un om deosebit! Spre sfârşitul anilor 70 ne-am mutat la Clubul Tineretului Arad, unde era Liviu Gornic organizator de spectacole. Am format acolo un nucleu de folkişti şi împreună cu formaţia Pacific şi alte numere artistice dădeam foarte multe spectacole. Era însă nevoie şi de un cap de afiş şi atunci erau invitaţi de mai multe ori pe an Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Mircea Bodolan, Victor Socaciu, Ştefan Banica jr., poetul George Ţărnea şi mulţi, mulţi alţii. A fost o perioadă minunată de care îmi voi aminti mereu cu drag, dumneavoastră ştiti de ce spun asta, pentru că aţi fost aproape de fenomen, chiar implicat.1239497_10200136850858459_2019967736_n

– Muzica folk este percepută de către melomani ca una care întrebuinţează texte de calitate, încărcate de emoţie şi simbol. D-voastră cum vă alegeţi textele?

– Versurile cântecelor din muzica folk într-adevăr sunt mai încărcate de emoţie şi asta pentru că în general ele la origine sunt poezii ale unor poeţi consacraţi. Muzica folk adevărată se cântă pe poezie, nu pe texte cum greşit v-aţi exprimat. Textele sunt la muzica uşoară şi chiar rock,  din păcate, unde compozitorul face o linie melodică iar apoi apelează la un textier care pe linia melodică dată trebuie să potrivească nişte cuvinte care să se încadreze în fraza muzicală. Se poate şi aşa, dar atunci textierul trebuie să fie în primul rând  poet. Şi să fie unul excepţional. Sunt puţine cazurile în care trupele apelează la poeţi adevăraţi. Ştiu un singur exemplu:  textele geniale scrise de poeţii Şerban Foarţă şi Andrei Ujică pentru Phoenix, în rest,  texte scrise pe genunchi de „prieteni cu poeţii”… Eu citesc multă poezie şi dacă simt că poezia îmi transmite ceva încerc să îi desluşesc muzica interioară pe care fiecare poezie de bună calitate eu cred că o are.

– Cam acum 10-15 ani aţi renunţat la calitatea de interpret solo şi cântaţi în duet cu un alt talentat folkist, Nelu Pitic. Cum s-a născut acest duet care, iată, se bucură de un real succes atât în spectacole vii, cât şi la cele înregistrate la radio-tv. De ce a ales Daniel Julean să cânte în duet?

602190_425572530869466_1858534205_n– Ehei, sunt deja vreo 20 de ani de când cânt împreună cu Nelu Pitic. Imediat după revoluţie a fost o perioadă de regres a acestui gen muzical şi mai cântam doar pe la petrecerile cu prietenii care încă iubeau această muzică. Aşa ne-am împrietenit şi am ajuns la concluzia că am putea cânta împreună şi că ar fi nevoie de un duet în peisajul muzical arădean, iar când am luat treaba mai în serios am fost invitaţi pe la televiziunile locale, prin cluburi şi pe la diferite spectacole şi aşa am reuşit să ţinem aprinsă lumina acestui gen muzical în oraşul nostru. Apoi, dupa înfiinţarea Trupei Pasărea Colibri acest gen muzical a prins din nou aripi.

– Înainte de anul 1990 concertele folk se ţineau cu stadioanele pline. În prezent folkiştii cântă prin cluburi, baruri, spectacole cu săli mici, intime. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?

– Într-adevăr, în ultimii ani de existenţă, Cenaclul „Flacăra“ se ţinea pe stadioane arhipline. Sincer să fiu,  mie nu mi-a plăcut acea perioadă. Se cânta totul în forţă, nu mai exista mesajul artistului, trebuia să cânte tot stadionul, atenţia publicului nu mai era aceeaşi ca în sala de spectacol. La muzica rock merge, e chiar nevoie de o astfel de atmosferă. În prima parte a existenţei sale, în Cenaclul „Flacăra“ se întâmplau într-adevăr lucruri de mare valoare artistică pentru că se ţineau în săli de spectacol. Acum se cântă aşa cum aţi spus, foarte mult în cluburi, baruri etc… aşa că ne-am adaptat şi noi la acest fenomen şi împreuna cu Nelu Pitic am hotărât să schimbăm un pic macazul şi să cântăm cu un acompaniament mai complex şi astfel i-am cooptat pe Dan Miron la bass, Miki Csordas-percuţie şi Andrei Pitic-  chitară. Astfel, putem lupta şi noi cu publicul mai gălăgios decât cel dintr-o sală de spectacol.

– Odată cu dispariţia fizică a lui Adrian Păunescu parcă muzica folk este în regres. Mă înşel? Cum vedeţi viitorul muzicii folk?150040_522708881092881_339762571_n

– Părerea mea este că vă înşelati! Muzica folk nu a fost influenţată de dispariţia lui Adrian Paunescu. A fost influenţată în bine doar de apariţia lui în spaţiul public, să se dezvolte şi să devină un fenomen social la un moment dat, profitând şi de faptul ca era o perioadă grea  şi nu aveam alte posibilităţi de a ne exterioriza trăirile. Muzica folk este pe drumul ei şi din câte văd eu este un drum bun. Apar tot mai multe festivaluri – chiar la sfârşitul acestei săptămâni vor fi prezenţi la Festivalul  „Maris“ Bulci-Arad, pe lângă Daniel Julean şi Nelu Pitic: Mircea Vintilă, Mircea Bodolan, Marius Baţu şi Adrian Ivaniţchi – păcat că nu toate au şi secţiune de creaţie pentru a încuraja tinerii care vin din urmă şi care nu sunt puţini. Aradul din păcate nu mai are un festival folk de câţiva ani, în schimb avem în localităţi din judeţul Arad:  la Pecica, Bulci şi Căsoaia.

– Mai e valabil mesajul în muzică? Şi mă refer la muzică în general, în contextual actual al abordării muzicii. Dirijorul Dorin Frandeş îmi spunea că în secolul XXI sunetul a luat-o razna. Ce părere aveţi?

– Dacă ar fi să mă  refer la sunet în general aş tinde să-i dau dreptate maestrului Frandeş. Din cauza posibilităţilor tehnice nelimitate, sunetul a luat-o într-adevăr razna. Muzica, însă, vreau să cred că în continuare va avea un mesaj de transmis, indiferent la care gen de muzică ne referim, cu atât mai mult muzica folk. Asta se va întâmpla în viitorul apropiat. Cum va fi muzica folk într-un viitor mai îndepărtat, ce instrumente şi ce descoperiri tehnice o vor influenta…? Mă tem că trebuie să răspund parafrazându-l pe înaintaşul nostru al tuturor folkiştilor, Bob Dylan: Răspunsul prieteni e vânare de vânt…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.