Am scris deseori de polarizarea societăţii româneşti. În loc să se estompeze, acest fenomen se acutizează, alimentat până la exces de clasa politică, în care un puternic rol au televiziunile aservite, polarizate şi ele, care nu se sfiesc să-şi dea la „gioale” inclusiv între ele. Având ca „ingredient” şi un popor care – vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem – e lesne de manipulat, oameni care-şi împart plăcerile vieţii între tubul catodic şi tubul digestiv, scena societăţii româneşti, ca ansamblu, nici n-ar trebui să ne mai mire. Surprinzător, însă, în această „horă” s-au prins şi foarte mulţi intelectuali sau care generează performanţă în domeniile în care activează, oameni de la care aveam aşteptări, dar care s-au alăturat marii mase de semidocţi ce consideră că împart dreptatea. Sigur, ca să fie „tortul” întreg, nu putem omite aici contribuţia negativă şi, pe alocuri, chiar nocivă a celei mai populare reţele de socializare, cunoscută sub acronimul de FB.
În acest habitat prielnic, politicienii de toate felurile nu se sfiesc să-şi facă jocurile, într-o manieră cu aparenţe de diletantism, dar care îşi găseşte scopul, dă rezultate şi menţine societatea românească într-o atmosferă a urii şi disensiunii. Cu un PNL apatic şi conformist, „polii” politici ai momentului sunt PSD şi USR, cu un adagio necesar pentru Băsescu (nu PMP, ci doar Băse), care simte nevoia belicoasă de a polemiza, de a învrăjbi şi a polariza, pe modelul inventat de Iliescu în anii ’90 şi dus la rang de artă chiar de Traian.
La o primă impresie, lesne de observat, „teatrul de război” e acelaşi ca şi acum 28 de ani. Societatea e mai evoluată tehnologic, avem internet şi mult mai multe posturi TV, dar ansamblul e cam acelaşi. Acuzelor de atunci, „N-aţi mâncat salam cu soia”, li se răspunde acum cu o atitudine mai ironică, dar la fel de nocivă. „Diasporean” e noua găselniţă, un cuvânt forţat, dar acceptat cu o toleranţă specifică de limba română. Românii din alte ţări sunt catalogaţi ca neromâni sau mai puţini români, că ar fi chiar „vânzători de ţară” doar pentru simplul fapt că au ales să-şi construiască un viitor în afara României. Automat, se induce ideea că n-ar trebui să fie decidenţi, adică să voteze, din moment ce nu-şi duc traiul aici. Premisă falsă, aplicată în numele unui naţionalism de faţadă, periculos, care poate oricând derapa în extremism – dacă n-a şi făcut-o până acum. Un naţionalism care divide naţiunea, confundat până la identificare cu patriotismul, dar care patriotism lipseşte cu desăvârşire din agenda politicienilor.
Dincolo, că tot vorbeam de polarizare, termenul „comuniştii” a fost înlocuit cu cel de „corupţi” sau/şi „penali”. „Cine-a stat cinci ani la ruşi/Nu poate gândi ca Bush” era un alt slogan, acum intrat în desuetudine. Diezul electronic, acel „haştag” e acum la modă, într-o aparentă tentativă de asanare morală a societăţii, în special în zona decidenţilor. Spun aparentă deoarece nu cred în acest demers ca fiind o conduită, ci doar o modalitate prin care se încearcă acumularea de capital politic.
Ca un finit coronat opus, sunt convins că în ambele tabere sunt oameni sinceri, convinşi până la maxim de utilitatea demersului lor. Dar tocmai aici se strecoară puterea manipulării. Pentru că scopul manipulatorilor e diferit de cel al discipolilor lor. Iar folosirea termenilor ca „diasporean” sau „corupt” nu sunt decât elemente ale strategiei de manipulare.

Recomandările redacției