Din cauza pierderii de memorie, o femeie n-a mai știut să ajungă înapoi acasă

0
151

Cu probleme de sănătate, o femeie a plecat de acasă și nu a mai reușit să se întoarcă singură. Aceasta a plecat de acasă, iar familia alarmată a sesizat imediat poliția. Astfel, polițiștii din Lipova au fost sesizați, la data de 13 septembrie a.c., despre faptul că o femeie de 69 de ani, din județul Timiș, a plecat voluntar de acasă. Incidentul a avut loc în seara precedentă, mai exact în data de 12 septembrie, când femeia a plecat de la domiciliul fiicei sale (unde se mutase la începutul anului).

Femeia mai plecase de acasă și în trecut, de aceea familia nu s-a îngrijorat până a doua zi. Panica însă s-a instalat când aceasta a fost de negăsit.

După alertarea polițiștilor, aceștia împreună cu familia, prieteni și voluntari au plecat în căutarea femeii. Din fericire, a fost depistată la 4 ore de la momentul sesizării, pe o stradă din localitatea Covăsânț.

Din declarațiile sale, femeia nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni, însă datorită pierderilor de memorie nu a putut relata nimic despre ce s-a întâmplat în perioada cât a lipsit, fiind încredințată familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.