Din dragoste pentru semeni

0
198

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne aflăm la jumătatea postului ce precede marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu toţii, tineri şi bătrâni privim cu ochii sufletului nostru în profunzimea acestei mari sărbători creştine care ne îndeamnă să ne deschidem inimile pentru a obloji necazurile şi suferinţele oamenilor sărmani. Ce cuvinte pompoase! Puţini însă înţelegem că pentru a face acest lucru trebuie să căutăm. Căutarea începe cu semenul de lângă noi şi merge, geografic vorbind, până în cele mai îndepărtate cotloane ale localităţilor pe care le cunoaştem, pentru că, cam acolo găsim oameni necăjiţi.
Ce frumoasă este sărbătoarea Sfântului Nicolae! Ne amintim de copilărie, de cizmuliţele pe care fiecare dintre noi le-am aşezat la geam iar dimineaţa, înainte de a merge la Sfânta Liturghie, cu emoţie am scormonit în ele găsind cadourile mult visate. Însă, din nefericire, astăzi sunt copii care nici măcar nu au îndraznit să-şi aşeze papuceii într-un loc strategic ştiind că părinţilor (sau bunicilor) le este foarte greu şi cu masa zilnică.
Acesta este şi motivul pentru care militarii din Cetatea Aradului împreună cu cre­dincioşii Paraclisului Eparhial de la Trei Insule au hotărât ca pe tot parcursul anului 2017 să iniţieze acţiuni caritabile îndreptate atât spre copii cât şi pentru oamenii în vârstă aflaţi în dificultate. În acest sens, imediat după încheierea Sfintei Liturghii din ziua sărbătoririi Sfântului Nicolae, a cărui exemplu l-au urmat, un grup de oameni inimoşi au pornit pe Valea Mureşului, unde în prealabil au fost identificate mai multe familii aflate în dificultate cărora le-au făcut o mare bucurie, împlinind cuvintele: Liturghie după Liturghie!
„Aducem mulţumiri acestor oameni inimoşi care au contribuit cu alimente, rechizite şcolare şi obiecte de îmbrăcăminte care au ajuns acolo unde trebuie, aducând un zâmbet pe feţele îngrijorate ale semenilor lor“, a spus preotul militar Adrian David.
(G.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.