meteoPloi torenţiale, vijelii, ba chiar grindină.   La astfel de fenomene trebuie să se aştepte, în orice caz, arădenii în zilele de miecuri şi joi, după spusele meteorologilor. Deşi mâine se vor menţine temperaturi relativ ridicate, cu maxime între 25 şi 30 de grade celsius şi minime între 14 şi 19 grade, vremea va fi extrem de instabilă în următoarele trei zile, aşadar cei din vestul ţării nu îşi pot permite să lase umbrelele acasă atunci când părăsesc domiciliul.   „În cursul zilei de miercuri 6 august vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Local, îndeosebi în jumătatea vestică a ţării şi în zonele de deal şi de munte vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce trecător pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…30 l/mp şi se va semnala grindină”, se arată într-o informare remisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandările redacției