pecica1Fără trei oameni de bază (Trif – suspendat 8 etape după eliminarea de la Mailat, ratează și derby-ul cu UTA, plus Vasilca și Istin – accidentați), Progresul Pecica a terminat învingătoare confruntarea cu Victoria Zăbrani. După o primă repriză albă, liderul a făcut dife­rența în actul secund, grație reușitelor lui Peii și Kuku. Pentru golgeterul adus în iarnă a fost al treilea meci la rând în care înscrie, iar nigerianul e la prima reușită stagională.
„Am întâlnit o echipă tânără și arțăgoasă, bine așezată în teren de profesorul Pința, echipă care a dorit să demonstreze că locul ocupat în clasament nu reprezintă realitatea. Din păcate am suferit la finalizare, am ratat mult și exista riscul să fim surprinși pe contraatac. Nu am luat gol, un aspect pozitiv, mă bucur pentru victorie și mă gândesc la meciul următor (n.r. în deplasare, cu Banatul Sânicolau Mic), care nu va fi ușor deloc. Suntem pe primul loc, e normal ca fiecare adversar să joace împotriva noastră cu ambiție și motivație”, a remarcat Dinu Maghici, antrenorul Progresului.
„Nu am ce să le reproşez băie­ţilor, s-au comportat la înălţime. Poate dacă nu era acea accidentare stupidă a lui Moţ (n.r. veteranul Victoriei a trebuit să părăsească terenul în minutul 35), altfel se punea pro­blema rezultatului. Însă trebuie să recunosc că victoria gazdelor este meritată”, a concluzionat Tiberiu        Nicula, președintele Victoriei.
Formații:
Progresul: M. Rus – A. Ponta, Șiclovan, M. Varga, Fritea – Kuku, Gh. Ponta, Purece (Fabian), Arsene – Peii, Muhammed (Best).
Victoria: Brade – Rechițan, Ad. Moț (Matica), Hodan, Cervenschi, Firă, Ștefan (Rancov), Bercu, Vasinc, Vereș, Dolineanu (Poghirc).
Arbitri: Cristian Burza – Alina Mihoc, Alin Bolcaș.
Observatori: Doru Herțeg, Marcel Vida.

Recomandările redacției