Aflat în centrul unui scandal care pare a se accentua în loc să se aplaneze, Vasile Bociort, directorul Clubului Sportiv Municipal Arad, şi-a făcut cunoscute poziţiile într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la sediul clubului.
Prima problemă atacată de Bociort a fost cea a acuzei de intenţionare a concedierii Otiliei Zomoniţă, secretara CSM şi casieră prin cumul de funcţii la plecarea în concediu maternal a casieriţei angajate, poziţie care a fost prezentată şi în numărul de luni al ziarului nostru.
Bociort a negat de asemenea toate acuzaţiile care i s-au adus referitoare la comportamentul său faţă de angajaţii şi sportivii CSM. În direcţia competenţei sale de a conduce CSM, Bociort a negat dreptul oricui de a se pronunţa, iar referitor la propria premiere cu 4.000 de lei a afirmat că „… nu am respectat decât legea”.
Glasul Aradului i-a adresat o singură întrebare: „veţi demisiona din funcţie dat fiind că Ovidiu Moşneag, consilier municipal, v-a cerut public demisia?”. Răspunsul a fost imediat şi sec: „Dacă domnul Moşneag îmi cere demisia, voi demisiona când va zbura primul avion de pe aeroportul Arad”.
Sport 37
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »