Directorul Filarmonicii, Alin Văcean, a trecut la limită de evaluare, după ce a luat o notă de patru

0
43

vaceanAlin Văcean rămâne la conducerea Filarmonicii de Stat Arad, cu toate că a luat o notă de patru din partea unuia dintre consilierii din comisia de evaluare. Acest lucru este posibil datorită faptului că managerul a luat note bune şi foarte bune din partea altor membri ai comisiei, astfel încât nota (media) generală este peste şapte, şapte fiind media limită pentru un candidat, pentru a putea trece de evaluare. Surse din cadrul comisiei de evaluare susţin că acel membru care i-a dat patru lui Văcean nu a fost mulţumit de raportul de activitate, managerului reproșându-i-se şi relaţiile proaste pe care le are cu presa. Spre deosebire de alţi colegi din comisie, consilierul care l-a depunctat pe Văcean nu a privit această activitate ca pe o simplă formalitate, drept pentru care, din informaţiile pe care le avem, a purtat o discuţie cu managerul Filarmonicii, cerându-i să-şi normalizeze relaţiile cu mass-media. „Unul dintre motivele pentru care domnul Văcean a fost depunctat este acel document redactat într-un mod nepotrivit (Mustrare pertinentă), trimis unui angajat”, susţin sursele noastre.
Apelurile făcute de presă, sindicat şi Colegiul Artistic, ignorate
Iniţial, activitatea managerului Filarmonicii trebuia evaluată în 26, 27 şi 28 februarie, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza faptului că directorul Filarmonicii Oradea, Albert Todor, nu s-a prezentat la comisie. În aceste condiţii Consiliul Local Municipal a votat constituirea unei noi comisii, din care viceprimarul Levente Bognar s-a retras, locul acestuia fiind luat de consiliera PD-L Mariana Cismaşiu. Între timp, reprezentanţii principalelor mijloace de informare în masă au semnat o scrisoare deschisă prin care cer demiterea lui Văcean, susţinând astfel demersurile făcute de Sindicatul Artiştilor Interpreţi din cadrul Filarmonicii Arad şi Colegiul Artistic, care au organizat o conferinţă de presă pentru a vorbi despre problemele din Filarmonică şi pentru a cere îndepărtarea lui Văcean de la conducerea instituţiei. „Domnule primar, domnilor şi doamnelor consilieri locali municipali, prin intermediul acestei scrisori deschise vă solicităm să daţi curs cererii de demitere a personajului Alin Văcean, ajuns – credem noi – dintr-o gravă eroare în fruntea unei asemenea instituţii. Am asistat în ultimii ani la derapajele acestui individ şi credem că este momentul să li se pună capăt! Suntem întru totul de acord cu motivele formulate de sindicalişti şi membrii Colegiului Artistic în cererea de demitere, considerân­du-le reale şi cât se poate de grave. La toate acestea am mai adăuga şi imposibilitatea colaborării cu distinsul director dr. Văcean în ceea ce priveşte mediatizarea evenimentelor Filarmonicii, cele mai importante mijloace de informare în masă din Arad suspendând orice colaborare cu instituţia din acest punct de vedere. În consecinţă, pentru reinstaurarea unui climat de normalitate atât de necesar Filarmonicii, precum şi a reluării colaborării cu presa, vă solicităm, la rândul nostru, să-l demiteţi – de urgenţă dacă se poate! – pe ilustrul personaj Văcean Alin”, se arata în scrisoarea deschisă de care au refuzat să ţină cont membrii comisiei de evaluare, semn că managerul se bucură în continuare de susţinere în anumite cercuri din Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.