Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, vizitează România în perioada 15-16 iulie, aceasta urmând să fie prima sa vizită la Bucureşti după numirea în funcţia de director al FMI, în luna iulie 2011.

În timpul vizitei, Christine Lagarde se va întâlni cu oficiali şi factori de decizie, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice actuale şi provocările care urmează.

Christine Lagarde va susţine un discurs despre identificarea unei noi paradigme de creştere economică în regiune, în cadrul conferinţei „Eastern Europe and Romania: The Road Ahead”.

În ultimii 23 de ani au avut loc patru vizite oficiale în România ale directorilor generali ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), trei dintre acestea fiind efectuate în perioada 1990 – 1996 de Michel Camdessus, iar în 2010 a fost în vizită Dominique Strauss-Kahn.

 

 

(AS-editor: Nicoleta Gherasi)

 

Recomandările redacției