Distincții pentru doi investitori care au sprijinit renovarea unui compartiment de la Județean

0
369

Doi investitori care au contribuit cu fonduri la renovarea compartimentului Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad au primit distincții din partea lui Iustin Cionca, președintele CJA. Cei doi sunt Sergio Valsania și Elena Stela Balta, care, potrivit reprezentanților CJA, și-au asumat reabilitarea integrală a Ambulatoriului, până la faza de dotări.
„Apreciez spiritul civic al celor care se implică în modernizarea Spitalului Județean. Este o investiție de o sută de mii de euro, pentru care îi mulțumesc și îi sunt recunoscător domnului Valsania. Această sumă acoperă 50% din valoarea totală a investiției în Ambulatoriu! Este un gest extraordinar, de implicare civică, o lecție de omenie și de generozitate a unui investitor străin care se alătură sutelor de arădeni care au contribuit la acest proiect al Asocia­ției «Cetatea Voluntarilor»! Felicitări, Anamaria Nyeki Popa, pentru implicarea ta deosebită!”, susține Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.