De fiecare dată când îmi permite timpul îmi place să evadez la țară, bunicii mei locuind într-un biet sătuc de la marginea județului Arad înspre Bihor. Un sat cu oameni simpli însă demni, extrem de harnici, modești și cu frică de Dumnezeu. Îl mai supără ei din când în când pe Cel de Sus însă nu cu răutăți prea mari, așa, doar mici obrăznicii. Sunt lipsiți de stresul informației inutile, a gazelor de eșapament și sunt privați de hoțul de timp al televizorului.
În ultima vizită pe care am efectuat-o în acest colț de rai, aveam să aflu cu durere ce nenorocire s-a abătut asupra locului pe care îl credeam populat doar de oameni cumsecade și înțelegători. Nenorocirea avea să îmi fie dusă la cunoștință de către bunica mea.
După cum îmi povestea bunica, necazul s-a abătut asupra unei femei bătrâne din sat. Drama femeii de 95 de ani avea însă să se răsfrângă asupra întregii comunități, teribil afectată de ceea ce pățise biata babă Ană.
Astfel, aud groaznica întâmplare cum cineva, un răufăcător, a pătruns în casa femeii, a luat cheia de la cămară și a furat din alimentele întin­se pe stălaș. Nesimțitului nu i-au ajuns însă doar alimentele.
Faptul că nemernicul a pătruns în casa femeii este întâmplarea, deoarece tragedia este cu totul alta. Omul nu a luat bani, nu s-a lăcomit nici la obiecte de valoare, nu a lăsat-o nici pe babă fără suflare sau să-i facă cine știe ce anomalii. Nu, nici vorbă. Nenorocitul, după ce luase din cămara femeii câteva alimente și-a ațintit ochii asupra țuicii. Ei, asta da dramă.
Inițial, spre rușinea mea, nu am sesizat gravitatea lucrurilor. Din contră, mă gândeam în sinea mea cât de prost trebuie să fie un astfel de hoț. Sau, mă rog, cu bun simț (uneori tot aia e). Să îți riști tu libertatea pentru un dărab dă clisă și câțiva litri de țuică. Omul putea să își încerce norocul și să caute și ceva bani sau obiecte care puteau să valoreze ceva. Din aprecierea, corectă, a bunicii mele și a celor din sat, hoțul a fost un mare nenorocit, lipsit de suflet și de omenie. Trebuie să fac remarca și să spun că bunica mea nu știu dacă a pus licoarea incoloră pe buzele ei mai mult de două ori în viața ei, dar nu asta contează atunci când îi cunoști va­loarea-i inestimabilă.
Om lipsit de caracter, să iei tu tocmai țuica de la gura bietei femei de 95 de ani. Ce animal poți fi? Ce fel de om mai poate fi considerat unu ca ăsta? Și totuși, îl salvează simțul valoric. N-o fi având el suflet, cu siguranță însă a demonstrat rațiu­ne. O fi fost omul flămând, dar nu a uitat de educația aleasă pe care a demonstrat-o. Nu vreau să mă gândesc totuși ce va păţi dacă va fi des­conspirat de către oamenii din sat.
Destinul a făcut ca la doar câ­teva zile de la teribilul incident să o văd și eu pe sărmana victimă. Mi-o arătase bunica mea, din mașină, prezentându-mi-o ca pe o adevăra­tă eroină. Baba stătea demnă în fața porții sale, cu bărbia făloasă, îndreptată în sus, dar ochii… o trădau. Nu pentru că îi lipseau alimentele, deoarece familia îi stătea aproape și nu ducea lipsă de mâncare. Triste­țea provenea de undeva din străfundurile ființei sale. Nu era vorba nici de faptul că cineva îi intrase în propria casă. Era ceva mult mai mult decât atât.
Femeia era totuși o eroină și trebuie privită ca atare. Nu oricine reușește să treacă peste o astfel de nenorocire. Alții nu își mai revin niciodată. Femeia este o eroină pentru că a supraviețuit unei astfel de tragedii și merge mai departe, chiar și fără țuică.
Cinste ție, babă Ană! Satul este alături de tine!

Recomandările redacției