Zona din ocean ce a rămas neatinsă de oameni este extrem de redusă, conform celei mai cuprinzătoare analize privind „sălbăticia marină”. Navigarea la nivel global, operaţiile de pescuit şi poluarea, toate şi-au pus amprenta asupra oceanelor lumii, inclusiv asupra unora dintre cele mai izolate zone.
Conform descopera.ro, regiunile sălbatice sunt printre cele mai importante deoarece conţin o diversiate de vietăţi, fiind ultimele locuri de pe Pământ în care se află un număr mare de prădători, precum rechinii. Chiar şi cele mai mici fragmente rămase sunt ameninţate de pescuit şi de topirea gheţarilor.
Cea mai mare parte din vietăţile marine acoperă doar 13% din oceanele de pe glob şi se regăseş­te în regiunile polare. Cercetătorii ce au realizat studiul cer rea­liza­rea unui acord internaţional pentru recunoaşterea zonelor unice.
Kendall Jones, din cadrul Universităţii din Queensland, ce a condus studiul, a declarat: „Sunt uimită de cât de puţină viaţa marină sălbatică a rămas. Oceanul e imens şi acoperă 70% din planetă, dar am reuşit să avem un impact semnificativ asupra acestui ecosistem”, a adăugat ea.
În prezent, doar 5% din aceste zone rămase neatinse sunt protejate. „Ceea ce înseamnă că majoritatea vietăţilor marine sălbatice pot fi distruse”, a decla­- rat Jones.
În cazul studiului au fost analizate 19 baze de date diferite privind impactul activităţii umane asupra oceanelor. Specialiştii au definit zonele ca fiind sălbatice unde impactul pescuitului, poluării şi fertilizatorilor este mai scăzut de 10%.

Recomandările redacției