OLYMPUS DIGITAL CAMERAPe ordinea de zi a şedinţei CLM de săptămâna aceasta se află un proiect cu privire la acordarea unor locuinţe sociale persoanelor evacuate din imobilele retrocedate. Deşi pe lista de priorităţi aferentă lunii noiembrie se află 12 persoane, doar patru dintre acestea vor primi o locuinţă situată pe strada Tarafului sau pe strada Frunzei. „În municipiul Arad, aplicarea legilor de retrocedare a imobilelor na­ţionalizate a generat o problemă socială gravă, prin faptul că numeroase familii, foste chiriaşe în locuinţele fond de stat, sunt evacuate. Aceste persoane au prioritate, prin lege, la repartizarea locuinţelor sociale”, se arată în expunerea de motive. Conform reprezentanţilor Primăriei, locuinţele vor fi acordate în funcţie de un punctaj stabilit ţinându-se cont de vechimea notificării, componenţa familiei, existenţa unor  persoane bolnave sau cu handicap în cadrul familiei.  „La aceas­tă dată există în evidenţa Primăriei Arad un număr de 12 dosare complete prin care se solicită atribuirea de lo­cu­inţe, dosare provenite de la familii eva­cuate din locuinţele retrocedate foş- tilor proprietari. Pentru o departajare obiectivă a acestora, s-a constituit lista de priorităţi, în baza criteriilor de ierar­hizare stabilite prin Hotărârea CLM Arad nr. 117/11.05.2007, […] la prezentul proiect de hotărâre. Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe,  întrunită în şedinţa din 26.11.2013, a constatat că la acest moment doar patru dintre solicitanţi îndeplinesc condiţiile referi­toare la suprafaţa locuibilă şi acceptă repartizarea locuinţelor care sunt li­bere la această dată situate pe strada Tarafului FN şi Frunzei nr.2”, se mai arată în expunerea de motive.

Recomandările redacției