Dodean şi Samara au cucerit bronzul la Openul Portugaliei

0
128

Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro
şi-a încheiat, sâmbătă, parcursul de la Openul Portugaliei la tenis de masă, competiţie ce face parte din circuitul mondial Pro Tour. Jucătoarea noastră a concurat atât în proba de simplu cât şi în cea de dublu, refăcându-se astfel dublul de aur european cu Eliza Samara.
La simplu, Dodean (locul 109 mondial) a intrat în competiţie în ultimul tur preliminar, de calificare pe taboul principal, ea obţinând o victorie importantă, 4-1 la seturi împotriva chinezoaicei Yang Huijing.
Succes cu atât mai notabil, cu cât jucătoarele din România câştigă rareori împotriva reprezentantelor super-puterii ce domină cu autoritate tenisul de masă la nivel mondial.
În primul tur al tabloului principal, Dodean a dat peste o altă asiatică, Liu Jia (73 mondial) – reprezentantă a Austriei – care s-a impus în faţa arădencei cu 4-1 la seturi.
Jucătoarea de la CSM Arad şi Sporting Lisa­bona a avut un parcurs mai bun în proba de dublu, unde alături de Elizabeta Samara – traseu până în optimi la simplu – a reuşit să cucerească medalia de bronz.
În optimi şi sferturi, tandemul românesc a trecut cu acelaşi scor, 3-1, de reprezentantele Japoniei, Ojio Haruna şi Soma Yumeno, respectiv Odo Satsuki şi Shibata Saki.
În semifinale, fază în care deja îşi asi­guraseră medalia, Dodean şi Samara au cedat dramatic, la mare luptă, în faţa ma­ghiarelor Dora Madarasz şi Szandra Pergel, 2-3 la seturi şi 11-13 în decisiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.