În decursul unei singure săptămâni, am asistat la două aşa-zise şocuri politice. A fost mai întâi alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite – un rezultat considerat imprevizibil –, iar mai apoi alegerea – de această dată previzibilă – a lui Dodon în fruntea statului moldav. Cea de a doua, chiar dacă în trend, a şocat pentru simplul fapt sideral: ei chiar nu vor minunea europeană?
În fapt, la o scară contemporană a istoriei, cele două scrutine au reprezentat o normalitate de-a dreptul sim­- plistă: voinţa poporului, adică esenţa democraţiei. Americanii şi moldovenii deopotrivă şi-au ales idolul, popstarul, favoritul, şarmantul. Alegeri ilogice pentru unii analişti, dar perfect normale. În fond, vox populi…
Ceea ce e îngrijorător pentru zona politică o reprezintă afinitatea ambilor aleşi, atât Dodon, cât şi Donald, pentru un populism declarat, nu neapărat însoţit şi de soluţii, dar totuşi un populism declarat, asumat şi… soldat cu rezultate. Cel puţin la nivelul câştigării unor alegeri…
Dar, întrebarea care vine e… vine stânga la putere? Nu o stângă clasică, ci una nouă, a lui Donald sau Dodon? Sau e vorba de o respingere a politicii de dreapta – iarăşi nu o dreaptă clasică – cea care dă rezultate utile pe timp scurt, dar discrepanţe sociale pe termen lung? Întrebări redundante, la care poate cel mai bine pot răspunde analiştii politici. Mai bine, nu neapărat mai corect sau mai sincer.
De fapt, cele două exemple ne duc inevitabil la o legătură cu Rusia, cu „ţarul de la Răsărit”, un pleonasm istoric pe care-l acceptăm uneori cu nod în gât. Donald, acest nou preşedinte american, şi-a manifestat o deschidere faţă de Rusia. Faţă de populismul bolşevic, putinist, egalitarist. La fel ca şi Dodon, dar din cu totul altfel de motive. Această poziţie reprezintă, de fapt, şi un vot de blam faţă de Europa unită, faţă de crearea unui colos care să „omoare” sau măcar care a vrut să pună la respect atât „Mama Rusia” cât şi America.
De fapt, întrebarea – unde ca parte prezentă, nevinovată şi absolut neesenţială o reprezintă tovarăşul Dodon – e dacă acest dublu vot, la nivel exponenţial sau, prin comparaţie, unul mai mic, reprezintă o poziţie contrară fluxului politic din ultimii 30 de ani. Dacă Rusia câştigă teren sau, mai precis, dacă Europa – nuanţând, capitalismul rapace – pierde teren.
Nu posed răspunsul acestei dileme. Dar nu pot să nu constat – deşi politica externă nu e punctul meu forte – că
există o apropiere faţă de Rusia. Pe cale de consecinţă, cum ar spune un jurist de profesie, există o îndepărtatre faţă de Europa, implicit faţă de această politică. Nu vreau să fac judecăţi de valoare, mă consider un om de dreapta, dar oare aceste exemple, Dodon şi Donald, nu spun ceva? Oare nu s-au săturat americanii, oare nu s-au trezit moldovenii, oare nu trebuie să înţelegem că în momente de criză – tot mai dese aceste spasme economice – cei care ne promit că ne ajută se îmbogăţesc, asta în timp ce noi sărăcim.

Recomandările redacției