În sfârşit, după mult timp, un prim pas apăsat în beneficiul bolnavilor de cancer: a fost semnat contractul pentru construirea noii secții de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș, nr. 11-13. Proiectul tehnic, cât și execuția lucrării, au o valoare de 9.339.050,64 lei, fără TVA și vor fi realizate cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Anunțul a fost făcut de către preşedintele CJA, Iustin Cionca, într-o conferință de presă la care au participat Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Mircea Onel, director medical și Dr. Szekely Orban Csaba, şeful Secţiei Oncologie. Durata de realizare a investiţiei este estimată la doi ani și jumătate. Clădirea de pe strada Vicențiu Babeș, care urmează să fie modernizată și dotată pentru a corespunde cerințelor unui spital, are regim de înălţime Demisol + Parter + Etaj, se află în proprietatea Consiliului Judeţean Arad și este considerată optimă pentru a fi compartimentată în funcţie de necesarul de servicii medicale acordat pacienţilor cu afecţiuni oncologice din judeţul Arad.

Dr. Szekely Orban Csaba, șeful secției de Oncologie a Spitalului Județean, a punctat câteva elemente de interes: În prezent, secția de Oncologie are 600 m 2 , iar în sediul nou vor fi 4000 m 2 , cu circuite medicale noi, adecvate; O problemă destul de delicată este cea a personalului de specialitate, medici şi, mai ales, asistente; incidența bolii în județul Arad este printre primele cinci din țară, ceea ce înseamnă că va trebui insistat mult pe profilaxie; În prezent, sunt circa 14.000 de bolnavi în evidență și sunt trataţi peste 3.000 de pacienți anual; fluxul internărilor, inclusiv cele de zi, este de circa 700 lunar.

Recomandările redacției