UPDATE: Astăzi, în jurul orelor 13:45, un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe DJ 682C, sensul de mers Vladimirescu – Horia, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depășire, nepăstrând o distanță laterală suficientă accidentând mortal un biciclist de 46 de ani, din Vladimirescu. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, fiind dispusă recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei și luării de măsuri legale.

 

În urmă cu o oră, un biciclist a fost lovit în Ineu, acum, alți doi au fost victimele unui accident.

Accidentul s-a petrecut în Vladimirescu, în urmă cu doar câteva minute. Din primele informații,  cei doi au fost loviți de o mașină.

În urma impactului, unul dintre bicicliști s-a ales cu politraumatisme, pe când, cel de-al doilea a sfârșit decapitat. 

La fața locului s-au deplasat două echipaje de ambulanță.

 

Recomandările redacției