Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat şi o femeie din Federaţia Rusă care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de documente false bulgăreşti. La sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageri într-un tren Inter – Regio, pe relaţia Brasov – Budapesta, un bărbat şi o femeie, care, la controlul de frontieră, s-au legitimat cu două cărţi de identitate asemănătoare celor eliberate de autorităţile bulgare. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Federaţia Rusă, Ulyana G., în vârstă de 28 de ani şi Dmitri S., în vârstă de 35 ani. Cei doi au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 1.000 euro, fiecare, şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spania şi nu posedau o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Recomandările redacției