Domnica Pop şi-a lansat o nouă carte despre întrebări fragile nepuse, într-un urlet de lup…

0
135

domnica podPoeta Domnica Pop este un scriitor care uimeşte. Foarte talentată, sensibilă şi bine cultivată, Domnica Pop şi-a petrecut prima tinereţe a vieţii sale terestre meditând (probabil) la lumea din jurul ei, mai mereu nedumirindu-se. Atât de mult s-a nedumirit poeta Domnica Pop (un nume de prinţesă  slavă), încât a rămas uimită de lumea din jurul ei multe decenii, până în anul 2009, când s-a hotărât să-şi publice acele trăiri-nedumiriri într-o carte numită frumos şi simptomatic pentru firea ei, „Clepsidra din stele“.  De la debutul său editorial care a avut loc la o vreme când alte femei îşi plimbă nepoţii, repurtând un succes surprinzător pentru un scriitor debutant, Domnica Pop a continuat să publice în fiecare an câte o carte, ba chiar şi două într-un an. Astfel, i-au mai apărut cărţile: „Rodia cu rubine“ (2010), „Clipe de tăcere“  şi „Albastru“ (ambele în 2011), „Frica“ (2012) şi „Podul de hârtie“ (2013), cu menţiunea că toate au apărut la editura arădeană „Mirador“  (director, cunoscutul scriitor Ioan Matiuţ), cu excepţia  volumului „Clipe de tăcere“ care a părut la Editura „Concordia“.
Deoarece volumul de versuri „Podul de hârtie“a apărut recent, vom spune câteva lucruri despre această carte. Cunoscută îndeosebi ca o poetă ce-şi manifestă talentul în genul haiku (de altminteri, este membră a Societăţii Române de Haiku), de această dată,  în  „Podul de hârtie“, Domnica Pop ne propune o altfel de poezie, un stil liber  care surprinde prin tonalitatea silabelor şi scrâşnetul verbelor sale. Căci Domnica Pop a înlocuit blândul haiku japonez cu sabia Ninja.
Domnica Pop ne-a obişnuit ca în haikurile sale să ne deruleze nişte trăiri sensibile, dar uşor optimiste, şăgalnice sau nostalgice, strecurând aceste însuşiri prin filtrul tuturor cotloanelor firii sale de haijin (autorul de haiku se numeşte haijin, cuvânt fără gen feminin).
Mărturisesc public că terminând de citit această carte mi-a venit să dau cu cuţitu-n piatră şi să plâng a deznădejde (rog să fiu iertat pentru limbajul meu total neacademic, neliterar), iar gura-mi era „încărcată de urletul  unui lup“, cum spune autoarea într-un poem de la pagina 70. De ce? Un bob zăbavă!
Tot volumul parcă este scris de o altă Domnica Pop, o alta decât cea cu care ne-am obişnuit. De o tristeţe covârşitoare, cartea este, de fapt, o autobiografie a spiritului şi inimii sale, scri­jelită cu îndârjire pe o piatră de calcar. Ajunsă la o vârstă a maturităţii creatoare şi biologice, poeta trece în revistă aproape toată biografia unei trăiri. Chiar unele personaje sunt amin­tite – mama, bunica, fetiţa, iubitul, necunoscutul etc.
Neantul, plecarea spre enigmatica moarte este o întrebare nepusă, la care poeta încă nu ştie să răspundă:  „…dacă voi deveni a nimănui/de voi rămâne o umbră//voi mai putea aduna/raze de lună-n batistă/ca pentru/un ghioc  (pag. 5). Chiar existenţa e pusă la în­doială, mai ales rostul ei, faptul de-a alege să convieţuieşti: „aşa deodată te naşti//şi-ntr-o zi/afli că eşti viu//şi singur“ (pag. 80); chiar dacă acest lucru presupune sacrificii, costuri mari, sumbre şi supreme: „(e prea mult soare acolo)//atunci totul e-o rană/şi-aştept să se deschidă uşa//paşaportul păcatului/să abandoneze numele/la vama albastră//cât pentru un anotimp glaciar“ (pag. 17); nu e mai puţin adevărat că autoarea îşi pune alter ego-ul să predea armele, ca o împăcare cu soarta: „Desenez obsesii/cu războaie câştigate/cu sabia-n nisip//golind mizeria zilnică/din me­morie//pentru porumbelul alb/pe care-l tot aştept“ (pag. 25).
Dar, în carte sunt multe asemenea poeme-bijuterii care conţin întrebări nepuse, semn al unei poete sensibile, mereu surprinzătoare şi plăcut citibilă, atât de ochiul neadormit al cititorului de poezie, cât şi de cel rece şi sticlos al criticului necruţător. Voi mai reproduce în final, totuşi, în întregime poemul de la pagina 55, pentru delicateţea şi fili­granul compoziţiei: „stăm unul lângă altul/privim râul//tu povesteşti ceva/eu curg//sub o paradă de nori//păsări de foc/stârnim“.
Dacă mai adăugăm că marele artist plastic Onisim Colta a realizat coperta cărţii, putem spune fără nici un pic de reţinere că aceasta, cartea, este şi ca obiect o bijuterie editorială, venind cu un plus de frumuseţe să accentueze conţinutul superb al versului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.