În această perioadă se împlinesc 60 de ani de când Corul Academic al Filarmonicii de Stat din Arad, unul dintre cele mai vechi ansambluri din ţară, a luat fiinţă. Cum existenţa corului este strâns legată de activitatea de o viaţă a dirijorului Doru Şerban, era normal ca şi maestrul corului să aibă parte de o evocare aparte, în special acum, când filarmonica trece printr-o perioadă neplăcută din cauza managementului defectuos al lui Alin Văcean.
În anul 1950 corul filarmonic arădean apărea pentru prima oară în faţa publicului cu o capodoperă vocal-simfonică, Simfonia a IX-a de Beethoven. Avându-i ca înaintaşi pe Adrian Demian, Kurt Mild, Anatol Goreaev şi Paul Paradenco Adameşti, Doru Şerban va fi însă dirijorul cu activitatea cea mai îndelungată la pupitrul corului şi lui i se vor datora cele mai numeroase iniţiative repertoriale. Având o instruire în munca cu corul, pornind din familie apoi desăvârşită la conservatorul clujean cu maestrul Dorin Pop, timp de cinci ani, lucrând la Arad cu Paul Paradenco, în paralel având şi şansa de a colabora cu ultimul mare dirijor de cor al Banatului secolului XX, Ion Românu al cărui asistent i-a fost o oarecare perioadă la clasa de dirijat coral de la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii din Timişoara, Doru Şerban a devenit personalitate erudită şi graţie talentului său nativ, un adevărat maestru al dirijatului coral, poate cea mai importantă pe care a avut-o vreodată Aradul. Necontenit îşi perfecţiona meseria, continuând să colaboreze direct cu muzicieni de talia unui Dumitru D. Botez sau cu fostul său profesor Dorin Pop după terminarea studiilor, invitându-i ca dirijori oaspeţi ai corului din Arad, pregătindu-le programele conform indicaţiilor acestora şi asistând apoi la desăvârşirea lor în repetiţiile finale de unde venea în plus valoarea muncii sale.
Cu acea experienţă mult îmbogăţită, Doru Şerban în cele aproape trei decenii de trudă cu corul filarmonic şi-a consolidat cu fiecare concert nou anvergura personalităţii sale. Experienţa câştigată de-a lungul anilor i-a permis să elaboreze proiecte repertoriale dintre cele mai pretenţioase. Fiecare concert devenea prin concepţie şi interpretare un eveniment în sine.
Conform Monografiei alcătuite de către profesorul Ioan Tomi cu ocazia împlinirii a 60 de ani de existenţă a Filarmonicii, Doru Şerban şi-a obişnuit publicul cu o pregătire „aperceptivă“ a concertelor sale tematice utilizând programele de sală pentru explicaţii, argumentări, poziţionări prin care publicul să acceadă mai uşor spre tainele muzicii uneori mai greu de pătruns, chiar incifrate. „An de an – spune Doru Şerban – corul Filarmonicii arădene se apleacă cu pasiune şi devotament asupra unor partituri străvechi, aduce la rampă lucrări executate în premieră în oraşul nostru, în dorinţa de a pune comorile marii muzici la îndemâna celor pentru care sunt create… Toate aceste iniţiative şi eforturi au darul de a ne reconforta, de a ne face să nu ni se clintească speranţa şi interesul pentru muzica bună, pe care să o înţelegem şi să o preţuim cu bună credinţă şi ataşament“.
Prematura retragere din activitate a maestrului Doru Şerban, cauzată de o boală nemiloasă, care-i va pricinui decesul în 1997, a venit ca un trăznet, pe neaşteptate, pricinuind Filarmonicii un vid la pupitrul dirijoral, resimţit mulţi ani după trecerea sa în nefiinţă. Ultima sa apariţie importantă, la 27 februarie1996, în faţa ansamblului care a constituit a doua lui familie, a fost parcă premonitorie, cuprinzând două partituri total diferite stilistic dar cu acelaşi mesaj, evocarea divinităţii în faţa căreia ne închinăm cu pioşenie: Missa Nelson de Joseph Haydn şi Missa Criolla de Ariel Ramirez.
Munca maestrului Doru Şerban este continuată cu succes de către tânărul şi talentatul dirijor Robert Daniel Rădoiaş, venit în fruntea ansamblului în anul 2007.
