UPDATE: În această dimineață, în jurul orei 05.30, a avut loc un accident rutier în localitatea Şimand. Apelul inițial la 112 a anunțat o victimă încarcerată, astfel că au fost alocate forțe de intervenție ale Gărzii nr. 2 Chișineu Criș din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu, un echipaj SMURD și un echipaj pentru descarcerare iar în sprijin un echipaj SAJ.

În momentul sosirii la locul accidentului victima care se anunța încarcerată era scoasă din autoturism și predată echipajului SAJ ajuns la faţa locului. Cele două echipaje de pompieri nu au mai intervenit.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN79, în localitatea Șimand, la km 31+100metri, a efectuat o manevră de viraj la stânga pentru a intra pe o stradă laterală încălcând marcajul longitudinal continuu de delimitare a sensurilor de mers, fiind acroșat frontal de un autoturism care circula regulamentar pe sensul de mers Oradea-Arad, condus de un bărbat de 35 ani. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 56 ani, pasager în primul autotrusim. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spun reprezentanții IPJ Arad.

 

Accident rutier grav petrecut azi noapte în localitatea Şimand, între două maşini aparţinând unor companii de transport. Este vorba despre un microbuz şi un autoturism care se pare că s-au ciocnit frontal.

Incidentul a avut loc în jurul orei 05.00, iar o persoană a rămas blocată între fiarele contorsionate ale maşinii.

Vom reveni cu detalii.

Recomandările redacției