microbuzelMinisterul Dezvoltării a repartizat ieri primele 100 de microbuze şcolare achiziţionate pentru transportul elevilor din mediul rural, cheile a zece dintre ele fiind, conform Mediafax, înmânate personal de premierul Victor Ponta primarilor de comune care le-au solicitat. Două dintre cele 100 de  microbuze le revin primăriilor comunelor Săvârşin şi Dieci din judeţul Arad, primarii deplasându-se în acest scop la Bucureşti pentru ridicarea cheilor.

Evenimentul trebuia să aibă loc în scuarul din faţa Palatului Victoria, însă din cauza vremii instabile, s-a hotărât ca acesta să se desfăşoare în curtea Guvernului, unde au fost rapid garate 10 microbuze. După ce acestea au fost parcate, şi-au făcut apariţia premierul Victor Ponta şi ministrul Dezvoltării, vicepremierul Liviu Dragnea. Cei doi au urcat într-unul dintre microbuze pentru a-i verifica calitatea, iar după înmânarea celor zece chei, premierul a mers la primarii care aşteptau pe treptele Guvernului pentru a-i saluta. Liviu Dragnea le-a spus, tot atunci, că le va da personal cheile celor 90 care nu le-au primit încă.

„Eu am dat la zece mai norocoşi. Aveţi grijă de ele, că următoarele nu ştiu când vin”, le-a spus şi Ponta primarilor. „Mă bucur foarte tare de faptul că am reuşit să demarăm acest program. Înţeleg că 600 de primari, de primării, vor primi acum, în prima tranşă, şi începând cu luna octombrie – 650. 1250. Domnul ministru mi s-a plâns tot timpul,  ca toţi miniştrii Educaţei şi ca toţi primarii, de faptul că merg copiii pe jos- opt kilometri ştiam de la Roma din Botoşani că trebuie să facă-, alţii nu ajung la şcoală. Am reuşit şi vreau să fie foarte clar că nu s-au împărţit pe niciun fel de partid şi toţi cei care au solictat – 1.250 din 2.800 de comune – 1.200 de cereri au fost, 1.200 reuşim să le acoperim anul acesta (…).Să le folosiţi sănătoşi. Aveţi grijă de ele. M-am uitat şi sunt convins că până la urmă calitatea lor, nivelul, standardele folosite sunt foarte înalte. Mulţumesc tuturor primarilor care au venit până aici să-şi ia microbuzul şi să ajungeţi sănătoşi acasă şi din septembrie să le folosiţi pentru copii, a  mai spus Ponta.

Cele 100 de microbuze repartizate ieri fac parte din prima tranşă de 600 achiziţionate de MDRAP pentru transportul elevilor din mediul rural, în urma procedurii lansate la sfârșitul anului trecut, contractul fiind semnat în luna martie a.c. Pentru o repartizare echilibrată în teritoriu, au fost vizate comune din toate județele țării.

Restul de 500 de microbuze din prezentul lot vor fi livrate eșalonat în următoarele luni. Acestea sunt marca Opel, de culoare galbenă, având inscripţionat textul „Microbuz achiziţionat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, o capacitate de 16+1 locuri,  propulsie asigurată cu motoare Diesel, norme de poluare Euro 5, sistem de direcție de tip servoasistat, sistem de frânare modern, cu asistență la frânarea de urgență, sistem de antipatinare a roților și sistem electronic de control al stabilității şi au costat, fiecare, 26.933 de euro cu TVA. Livrarea microbuzelor a fost făcută cu un set de rezervă de cinci anvelope de iarnă, iar garanţia acestora este de cinci ani, în limita a 150.000 de kilometri. În comunicatul MDRAP se arată că  microbuzele vor fi dotate şi cu cronotahograf digital cu limitare electronică de viteză la 90 km/oră şi sistem de aer condiţionat de încălzire

Premierul a precizat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că există bani pentru încă 650 de microbuze, procedura de achiziţie fiind deja în curs, în timp ce Liviu Dragnea a menţionat că a doua tranşă de microbuze va costa 78 de milioane de lei, banii find acoperiţi din vânzarea certificatelor verzi. În comunicatul oficial se arată însă că următorul lot va fi unul de 659 de microbuze, asta pentru a răspunde celor 1259 de solicitări primite din partea administraţiei publice locale.

Recomandările redacției