disparutaDupă dispariţia omului de afaceri Abel Apostol, care este de negăsit după aproape trei săptămâni, poliţiştii arădeni trebuie să rezolve încă două cazuri de dispariţie. Este vorba despre două eleve de la Colegiul Economic, bune prietene, care se pare că au plecat împreună de acasă. De menţionat că doar părinţii uneia dintre fete au acceptat să fie mediatizat cazul, ceilalţi sperând că-şi vor găsi copilul fără sprijinul opiniei publice. „Poliţiştii arădeni desfăşoară activităţi de depistare a unei adolescente, care a dispărut de la domiciliu. În seara zilei de 16 mai, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că Laura Alexandra Deiac, în vârstă de 14 ani, din Arad, a plecat în cursul dimineţii de la domiciliu şi nu a mai revenit. Adolescenta are următoarele semnalmente: 1,65 m, 45 kilograme, slă­buţă, faţă ovală, ochi căprui, păr şaten, lung. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să anunţe prin apelul unic de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie”, susţine Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Consiliate de psihologul şcolii
Monica Băltăreţu, directoarea Colegiului Economic, susţine că fetele sunt eleve în clasa a IX-a, aveau probleme cu absenţele, motiv pentru care erau consiliate de psihologul şcolii. „Fetele au fost miercuri la şcoală, joi nu au mai venit, astfel încât diriginta a luat legătura cu părinţii, care au anunţat Poliţia. Elevele aveau tendinţa de a lipsi de la şcoală, fiind consiliate din această cauză de psihologul şcolii”, a declarat Monica Băltăreţu. Aceasta mai susţine că, din câte ştie, fetele nu aveau neînţelegeri cu părinţii. La rândul său, Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad ne-a declarat că l-a informat pe ministrul Educaţiei cu privire la această dispariţie. „Am luat legătura cu domnul comandant al Poliţiei şi i-am informat pe domnul prefect şi pe domnul ministru cu privire la cele întâmplate”, a declarat Mladin.
economicDe menţionat că atât directoarea Colegiului Economic, cât şi şeful IŞJ susţin că sunt gata să facă orice este necesar pentru a veni în sprijinul familiilor şi pentru a ajuta autorităţile în acţiunea de căutare.
Se pare că există indicii că una dintre fete ar fi dorit să plece la Timişoara, eleva folosind calculatorul de acasă pentru a afla informaţii despre trenurile care pleacă înspre oraşul de pe Bega.

Recomandările redacției