Și în luna aprilie 2019, vom avea parte la cinema Arta de un meniu cinematografic bogat și divers. Comedii, drame, biografii, documentare și pelicule experimentale, filme europene și filme americane se vor bucura astfel de atenția publicului arădean. În prima jumătate a lunii vor fi proiectate două dintre filmele în premieră și două documentare, urmând ca în cea de-a doua jumătate a lunii să vedem două noi filme de festival în premieră și să aibă loc o sesiune a Cineclubului de film documentar dedicat liceenilor.

Filme de festival în premieră

Comedia franceză En liberté !/În libertate! ajunge în premieră la Cinema Arta vineri, 5 aprilie, de la ora 20:00. Cu Adèle Haenel, Pio Marmaï și Audrey Tautou în rolurile principale, filmul a fost intens lăudat de critică și descris de presă ca fiind o comedie burlescă, nebună și delirantă. A fost nominalizat la 9 categorii la Premiile César și a avut premiera internațională la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realizateurs, unde a câștigat premiul SACD.

Tot cu un film de Cannes se vor întâlni arădenii și vineri, 12 aprilie, de la ora 20:00, când va fi proiectată în premieră co-producția Franța-Rusia Leto/O vară rock’n’roll. Pelicula spune povestea rock-ul sovietic de la sfârșitul anilor ’80, prin intermediul biografiei unei trupe din Sankt Petersburg. Filmul a făcut furori la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost nominalizat la Palme d’Or și a câștigat premiul pentru Cea mai bună coloană sonoră originală.

Documentare despre personalități emblematice

Luna aprilie aduce pe marele ecran și două din cele mai aclamate filme documentare. Câștigătorul secțiunii Cel mai bun film documentar la Premiile Gopo de anul acesta, Caisă, în regia lui Alexandru Mavrodineanu, va putea fi vizionat în premieră marți, 2 aprilie, de la ora 20:00. Filmul prezintă o realitate crudă, balcanică pe alocuri, și reflectă ideea că în box, nu toate luptele se dau în ring. Poveste emblematică pentru lumea în care trăim, Caisă vorbește despre perseverență și despre supraviețuirea celui mai puternic într-un mediu incapabil să te sprijine cu adevărat.

Sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 20:00, avem parte de un film excepțional, un festin vizual uluitor, căci McQueen ajunge în premieră la cinema Arta. Povestea de viață a legendarului designer britanic Alexander McQueen este un adevărat basm modern cu nuanțe gotice. Prin interviuri exclusive cu membri ai familiei sale și prieteni apropiați, filmări de arhivă recuperate, imagini inedite și o coloană sonoră rafinată, regizorii Ian Bonhôte și Peter Ettedgui îi dezvăluie viața, cariera și măiestria. Oglindind frumusețea sălbatică, îndrăzneala și vivacitatea creațiilor lui, filmul este o revelație a lumii interioare a designerului, un tribut adus acestui geniu tranșant, fascinant și cu o profundă influență în modă.

Recomandările redacției