Cea de-a 28-a ediţie A Festivalului Naţional de Teatru a fost deschisă vinerea trecută, însă actorii arădeni au simţit primele emoţii de abia astăzi. Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Cecilia Donat și Alex Mărgineanu urcă pe scena FNT alături de colegii lor de la Teatrul Nottara -Isabela Neamțu, Anca Bejenaru, Cristina Juncu și Răzvan Bănică -, în spectacolul „Disputa”, de Pierre de Marivaux , montarea fiind semnată regizoral de Vlad Massaci. Producția îi reunește în aceeași echipă pe: Doru Mareș (traducere), Iuliana Vîlsan (scenografie), Gabriela Spiridon (asistent scenografie), Florin Fieroiu (coregrafie), Vlaicu Golcea (muzică originală) și Lucian Moga (lumini).

Marina Constantinescu, critic de teatru și director artistic al Festivalului Național de Teatru, a mai înscris însă în selecția oficială a evenimentului încă un spectacol aparținând Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, şi anume „Don Juan se întoarce de la război”, de Ödön von Horváth, în regia lui Horia Suru, un spectacol cuo  largă distribuţie (Andrei Elek, Adriana Ghiniță, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău, Liliana Balica, Iulia Pop, Amalia Huțan, Oana Kun, Iulia Dinu, Cecilia Donat-Lucanu, Alina Vasiljevic, Mariana Tofan, Angela Petrean Varjasi, Bianca Andras, Ileana Aciocârlănoaei, Raluca Hanc). «Don Juan se întoarce de la război» este un spectacol inedit și din perspectiva structurii distribuției: Horia Suru a dublat, practic, numărul personajelor feminine din textul lui Von Horvath, pentru a reliefa mai bine fațetele multiple ale personalității feminine, ilustrate în textul lui Horvath prin nouă femei jucând roluri multiple, astfel că spectacolul include nu mai puțin de șaptesprezece femei. Cândva, această lume tip gineceu (loc rezervat doar femeilor) ar fi fost Paradisul pentru Don Juan în prima sa viață. Acum, acest univers feminin este pentru el mai degrabă un Purgatoriu – care, însă, nu e lipsit de umor și momente luminoase.”, scrie Cristina Enescu pe site-ul oficial al FTN.

Două reprezentaţii ale acestui din urmă spectacol sunt programate în 26 octombrie – una de la ora 18, iar cealaltă de la 21-, în sala Pictură a Teatrului „I.L.Caragiale” București.

Recomandările redacției