Ultimele zile ale lui 2018 a venit cu o veste ce a șocat comunitatea din Vladimirescu. Ghiță Muj a decedat la numai 18 ani, împliniți la jumătatea lunii decembrie, în condiții suspecte pe care procurorii încă le cercetează.

Muj a fost și component al echipei de juniori de la CS Glogovăț din anul 2014, evoluând sub comanda lui Călin Dehelean. „Sunt șocat și, în același timp, îndurerat de moartea lui Ghiță. Din păcate, în ultima vreme nu a mai venit la antrenamente, nu știam să fi avut probleme de sănătate sau de alt gen. Dumnezeu să-l odihnească, iar familiei îi transmitem sincere condoleanțe”, spune antrenorul grupării de la marginea Aradului.

”CS Mureşana Mândruloc transmite sincere condoleanţe familiei jucătorului Emil G. Muj, ce evolua la echipa de juniori A, a clubului CS Glogovăţ 2013, şi s-a stins din viaţă la o vârsta fragedă! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!” – e și anunțul divizionarei a șasea, finanțată la rândul ei de Primăria din Vladimirescu.

Ghiță Muj era un fotbalist polivalent, cel mai des fiind folosit în atac. După 14 etape, Glogovăț conduce detașat seria 1A a juniorilor, la 7 puncte peste Victoria Nădlac, echipa de pe locul 2.

Recomandările redacției