Colegiul Național Moise Nicoară Arad va găzdui în Sala Festivă miercuri, 27 ianuarie 2016 între orele 10-16 o expoziție dedicată Revoluției de la 1848 în cadrul căreia va fi prezentat un drapel de luptă
care a aparținut unei legiuni a lui Avram Iancu, obiect istoric de colecție care va fi vândut la licitație luna viitoare de casa Artmark din București, preţul drapelului pornind de la suma de 5.000 de euro. În cadrul expoziției alături de acest drapel vor fi prezentate publicului și alte obiecte legate de Revoluția pașoptistă aflate în patrimoniul Complexului Muzeal Arad. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad.
Drapelul lui Avram Iancu a fost şi motiv de dispută pentru Gheorghe Funar şi Corneliu Vadim Tudor, cel din urmă susţinând că drapelul ar fi fost dăruit de către o persoană Partidului România Mare.
Organizatorii invită pe cei interesaţi să viziteze expoziția și să participe la ora 12 la conferința de presă susținută de reprezentanții casei de licitații Artmark și ai Complexului Muzeal Arad.

Recomandările redacției