de Arhim. Teofan Mada

Cuvântul universitas conține ideea totului și cea a comunității. Ne ajută să ne amintim începuturile – este atât de pre­țios a cultiva amintirea! -, acele grupuri de studenți care au început să se adune în jurul învățătorilor. Două idealuri i-au determinat, unul „vertical”: nu se poate trăi cu adevărat fără a înălța sufletul spre cunoaștere, fără dorința de a tinde în sus; și celălalt „orizontal”: cercetarea trebuie făcută împreună, stimulând și împărtășind interese comune bune. Iată caracterul universal, căruia nu-i este frică niciodată să includă.
Alma Mater a fiecărei universității este chemată să caute ceea ce unește. Primirea pe care universitatea o rezervă studenților care provin din contexte locale sau îndepărtate este un semn frumos: fie ca universitatea, răscruce seculară de întâlniri, de confruntare și relație să poată cultiva mereu această vocație!
În multe universității europene totul a început în jurul studiului dreptului, ca mărturie că universitatea în Europa își are rădăcinile cele mai profunde în umanism, la care instituțiile civile și Biserica, în rolurile lor foarte distincte, au contribuit. De fapt, căutarea binelui este cheia pentru a reuși cu adevărat în studii; iubirea este ingredientul care dă gust comorilor cunoașterii și, îndeosebi, drepturilor omului și ale popoarelor.
Dreptul la cultură. Nu mă refer numai la dreptul sacrosanct pentru toți de a avea acces la studiu – în prea multe zone ale lumii atâția tineri sunt lipsiți de el -, ci și la faptul că, astăzi în special, dreptul la cultură înseamnă a tutela înțelepciunea, adică o știință umană și umanizatoare. Prea des suntem condiționați de modele de viață banale și efemere, care determină la urmărirea succesului ieftin, discreditând sacrificiul, inducând ideea că studiul nu folosește dacă nu dă imediat ceva concret. Nu, studiul folosește pentru a ne pune întrebări, pentru a nu ne lăsa anesteziați de banalitate, pentru a căuta sensul în viață. Este de reclamat dreptul de a nu face să prevaleze multele sirene care astăzi abat de la această cercetare. Ulise, pentru a nu ceda în fața cântului sirenelor, care îi seduceau pe marinari și îi făceau să se izbească de stânci, s-a legat de catargul navei și a pus dopuri în urechile însoțitorilor de călătorie. În schimb Orfeu, pentru a contrasta cântul sirenelor, a făcut altceva: a intonat o melodie mai frumoasă, care le-a fermecat pe sirene. Iată misiunea voastră mare: să răspundeți la refrenele paralizante ale consumismului cultural cu alegeri dinamice și puternice, cu cercetarea, cunoașterea și împărtășirea.
Armonizând în viață această frumusețe veți păstra cultura, cea adevărată. Pentru că știința care se pune în slujba celui mai bun ofertant, care ajunge să alimenteze diviziuni și să justifice samavolnicii, nu este cultură. Cultură – o spune cuvântul – este ceea ce cultivă, care face să crească umanul. Și în fața atâtor plângeri și zgomote care ne înconjoară, astăzi nu avem nevoie de cel care se descarcă zbierând, ci de cel care promovează cultură bună. Avem nevoie de cuvinte care să ajungă la minți și să dispună inimile, nu urlete îndreptate spre stomac, ca la ședințe de partid. Să nu ne mulțumim să însoțim audience; să nu urmăm micile teatre ale indignării care adesea ascund mari egoisme; să ne dedicăm cu pasiune educației, adică „să scoatem afară” ceea ce este mai bun din fiecare pentru binele tuturor. Împotriva unei pseudoculturi care-l reduce pe om la rebut, cercetarea la interes și știința la tehnică, să afirmăm împreună o cultură după măsura omului, o cercetare care recunoaște meritele și premiază sacrificiile, o tehnică ce nu se apleacă în fața scopurilor mercantile, o dezvoltare în care nu tot ceea ce este comod este permis.
Să nu credeți în cel care vă spune că a lupta pentru adevărata cultură este
inutil și că nimic nu se va schimba! Nu vă mulțumiți cu semne mici, ci visați lucruri mari. Voi, tinerilor, visați lucruri mari! Visăm cu toții, dar nu numai în timp ce dormim, pentru că visele adevărate le avem cu ochii deschiși și le ducem înainte la lumina soarelui. Să reînnoim cu toții visul unui nou umanism european, căruia îi sunt de folos amintirea, curajul, ideea sănătoasă și umană, al unei Europe mame, care respectă viața și oferă speranțe de viață, al unei Europe în care tinerii respiră aerul curat al onestității, iubesc frumusețea culturii și a unei vieți simple, nepoluată de necesitățile infinite ale consumismului, unde căsătoria și faptul de a avea copii sunt o responsabilitate și o bucurie mare, nu o problemă dată de lipsa unui loc de muncă suficient de stabil. Să ne dorim o Europă „universitară și mamă” care, amintindu-și de cultura sa, să inspire bucurie fiilor și să fie instrument de binecuvântare pentru lume.

Recomandările redacției