Drumul spre pauperizare

Spuneam cu ceva mai mult timp în urmă că şi în Europa, viaţa este din ce în ce mai puţin confortabilă . Deşi zi de zi vedem o lume tot mai colorată şi o abundenţă de produse, deci care te duce cu gândul la bunăstare, în realitate lucrurile nu sunt chiar așa. Una este percepția și alta este viața reală. Adică diferența între ce poți și ceea ce dorești. Ceea ce râvnești. Diferența se umple cu credit. Pentru care plătești o bună parte din viața activă. Într-un fel, mulţi oameni devin prizonierii propriilor dorințe. Care sunt acelea? Case, maşini, iahturi, avioane, concedii în locuri exotice. Deși, la prima vedere, par din ce în ce mai accesibile, de fapt sunt din ce în ce mai înrobitoare. Firește, nu la vile, iahturi, mașini de lux, avioane private ne gândim. Ci, la cele aparent tangibile. Cel mai elocvent exemplu este cel al autoturismelor, dar şi al altor bunuri de folosinţă, cică îndelungată. Dacă acum ceva timp, nu chiar foarte mult, de o maşină te foloseai şi două decenii, ca să nu zicem mai mult, acum după trecerea perioadei de garanţie, calitatea acestora scade în mod dramatic. Şi te trezeşti că deţii o cutie pe roți, cu plastic spoit, numai bun să-ți ia ochii. Care oricum poluează prea mult. Așa, în paranteză fie spus, motivația… plasticului este protecția omului. Nu scăderea costului şi creşterea profitului, cum…greşit am fi tentaţi să credem. În caz de impact o bară de fibră de sticlă, îți va rupe picioarele, în cel mai fericit caz, cu mai multă „gingășie“ decât una de oțel. De parcă materialul ar conta, la 100 de kilometri pe oră. Şi autoturismele pot intra deja la categoria de consumabile. Implicit, scade timpul de cumpărare dintre două produse similare. Şi chiar dacă n-ar fi chiar necesar, nu-i aşa, trebuie neapărat să ai noul model. Altfel nu mai eşti în trend cu lumea. Cu prietenii. Nu mai ai acelaşi statut social. Brutal spus, pentru cei mai mulţi bunăstarea occidentală, de acum trei decenii s-a dus. Ca o îngheţată căzută pe nisipul fierbinte. Iar asta este reflectată prin subţierea clase de mijloc. Iar resursele acesteia s-au topit în rândul bogaţilor. Care au devenit şi mai bogaţi. Iar săracii şi mai săraci. Şi cei care au fost cândva „mijlocaşi“ alunecă, imperceptibil la prima vedere, pe panta pauperizării. Concediile au devenit mai scurte şi mai scumpe de la an la an. Ca şi viaţa de zi de zi. Acest fapt a fost dovedit din plin la recent încheiatul Campionat Mondial de fotbal din Rusia. În mod paradoxal, majoritari au fost turiştii suporteri din America de Sud. Cu toate că nivelul salariilor este sensibil mai scăzut decât pe Continent. În plus, doar drumul foarte lung a fost mult mai costisitor. Mulţi suporteri din Peru, Columbia au făcut economii un an întreg, iar unii chiar s-au creditat la bănci pentru a ajunge în Rusia. În schimb europenii, care dominau clar toate evenimentele anterioare de acest gen, indiferent unde aveau loc, au bătut în retragere. De ce? Este şi acesta un semn al sfârşitului bunăstării sau, altfel spus al schimbării priorităţilor oamenilor. Era mai ieftin pe asfalt, cu o bere în mână, în faţa ecranelor gigant la Londra, Paris, Bruxelles şi chiar la Bucureşti. Înghesuiala era mai accesibilă. Şi între valuri de bere şi bucurie pentru unii, lumea nici nu îşi dă seama că bunăstarea devine o ţintă tot mai îndepărtată şi o ia pe drumul pauperizării…