Sunt sigur că orice persoană care trece pentru prima oară granițele țării înspre Vest rămâne uimit de calitatea drumurilor vecinilor noștri unguri. Diferența dintre ei și noi pornește de la primul metru de asfalt. Parcă stratul este mai gros, drumurile mai largi și consolidate și bineînțeles mult mai ieftin făcute. Nu mai vorbesc de vopseaua care trasează axul drumului sau care marchează marginile șoselei. Venit din România ți se pare căăștia au cheltuit o avere pe așa ceva și că au risipit o grămadă de bani. Când colo, nici vorbă, totul este mai ieftin și singura diferență o constituie bunul simț cu care aleșii folosesc banul public, în folosul populației. S-o fi furând și la ei, nu bag mâna-n foc, însă conștiința ori poate teama nu îi lasă să fure mai mult decât construiesc.
Cu cât înaintăm și mai mult înspre Occident totul parcă este făcut și mai mult în ciuda noastră. Și nu îndrăznesc să vorbesc aici decât despre calitatea drumurilor. Austria, Germania, Olanda, Franța și nu mai vorbesc despre drumurile din Italia, care parcă au luat rețeta calității încă de la romani.
Cum îmi place mie să văd însă numai lucruri bune la noi la români, cu mâna pe inimă spun că prefer drumurile noastre. Am o grămadă de prieteni care sunt șoferi de TIR și care au văzut lumea întreagă, dar care nu au avut posibilitatea să viziteze mai nimic. Îi întreb invidios ,,cum a fost Parisul, cum e Venezia, Berlinul, Munchenul, Roma, Torino și alte cele?,,. Întotdeauna răspunsul lor este ceva de genul: ,,Habar nu am, de unde săștiu, că doar nu vedem decât șosele,,. Frumoase, largi, cu multe benzi, parapeți, bine vopsite și bine făcute, ce-i drept dar tot șosele.
Și nu aberez prea mult când spun că prefer drumurile noastre pentru că de abia aici simți viața la temperaturi maxime. Viața o simți cu adevărat pe șoselele din România. Nu degeaba am învățat de la preoții noștri să ne însemnăm cu sfânta Cruce înainte de a ne încumeta la vreun drum. Nu știi dacă mai ajungi. Sărmanii străini, dornici de senzații tari, habar nu au de ce ar putea avea parte dacă ar veni să conducă pe șoselele noastre. Heroina, cocaina sunt pepsi pe lângă ce senzații îți pot trezi șoselele noastre.
Am fost și pe afarăși am văzut eu cum conduc ăia. Dacă nu au lângă ei cafeaua sau energizantele, sunt praf. Drumul lin, lipsit de primejdii te poate face să adormi liniștit. Nici așa nu prea ai șanse să mori pentru că te oprești în vreun parapet bine înfipt la margine de drum. La noi nu e nevoie de cafea sau energizante, decât poate pentru fițe, să arate ăla că a condus și el pe afară. Rațele sau găinile care pot să sarăîn fața ta sunt de-a dreptul simpatice. Asta dacă le ocolești, altminteri ești lipsit de inimă. Mai nasol e atunci când trebuie să eviți vacile, caii sau câinii ciobănești. Nu mai vorbesc de copii, bicicliști -uneori beți, pietoni și alte cele. Ca să mai vorbesc de gropi? Palpitant este că nu știi când apar și asta face tot farmecul. Te ține treaz mai ceva ca o cisternă de coca cola și mai te face să uiți și de crucea pe care ai făcut-o înainte de a porni la drum. Momente de exaltare maximă te încearcăși atunci când după ce ai dat într-o groapă pe care nu ai mai avut cum s-o eviți, mașina ta pornește, iar toate roțile i se învârt din nou. Noii, românii, cunoaștem deci ce înseamnă fericirea.
Mai avem o împlinire atunci când în timpul nopții reușim să dibuim șoseaua. Stratul de vopsea a fost așternut cu atâta finețe de muncitorii români încât este insesizabil.
Și ca de fiecare dată, ca să simți că trăiești cu adevărat și să nu te plictisești, polițiștii își fac meseria cu adevărat. Te amendează pentru fiecare kilometru de viteză în plus, îți ia carnetul cu atâta fericire încât simți că ultimul scursur de viațăți se prelinge pe șosea, asta în condițiile în care siguranța ta este ultimul lucru care ar putea interesa pe cineva.
