DSP Arad: „S-au efectuat acţiuni de igienizare cu personal de specialitate”

0
184

Referitor la evenimentele de azi, în care au fost implicați elevi ai Liceului German, Direcția de Sănătate Publică vine cu mai multe precizări.

Pe parcursul zilei de astăzi, în intervalul orar 10.00-20.00, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad s-au prezentat 18 elevi cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Reprezentanții DSP spun că „aceştia au prezentat simptome generale, nespecifice precum: prurit, cefalee, dureri abdominale, în formă uşoară”.

În urma investigațiilor, trei elevi au rămas sub supraveghere medicală: unul de opt ani a fost internat pe Compartimentul Boli Infecțioase Copii, unul de 17 ani pe Secţia Clinică Pediatrie II şi unul de 18 ani pe Secţia Clinică Medicină Internă I. Ceilalţi elevi au fost investigaţi de personalul de specialitate, fără a necesita internare. Reprezentanții DSP spun că s-au igienizat clădirile școlii pe parcursul a patru zile.

Menţionăm că după evenimentele de pe data de 13 ianuarie 2020 şi până astăzi au fost suspendate cursurile în toate cele trei corpuri de clădire ale unităţii de învăţământ şi s-au efectuat acţiuni de igienizare cu personal de specialitate, pe parcursul a patru zile consecutiv, cu 5 spălări la diferite intervale de timp şi aerisire permanentă.  Pe tot parcursul zilei de astăzi, 20.01.2020, inspectorii sanitari din cadrul DSP Arad au verificat modul şi condiţiile de desfăşurare a procesului educational în cele trei corpuri de  clădire ale unităţii de învăţământ. La această oră se efectuează cercetare la faţa locului, de lucrători din cadrul IPJ Arad, fiind ridicate probe de către Serviciul Criminalistic şi măsurători specifice de către echipajul CBRN al ISU Arad.  Măsurătorile efectuate până acum, nu au înregistrat depăşiri ale fondului natural. În momentul de faţă nu se poate face o legătură directă cu evenimentele din 13.01.2020”, a precizat Constantin Cătană, directorul DSP Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.