DSP organizează o amplă campanie de responsabilizare a populaţiei

0
111

În perioada 7 martie – 6 mai 2016 Ministerul Sănătăţii (MS) organizează consultări în vederea finalizării Planului naţional multianual integrat de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate. Acestea se vor organiza pe domenii de sănătate publică (sănătatea mamei şi copilului, boli transmisibile, boli netransmisibile, violenţa domestică şi egalitatea de gen, altele) la nivel teritorial, sub coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, în perioada 7 martie – 22 aprilie 2016.

Înscrierile la nivel teritorial, pentru consultările sub coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, se vor realiza în perioada 07 – 11 martie 2016, în baza completării formularului care va fi trimis la compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică; telefon 0257. 253. 223, e-mail [email protected],  site www.asparad.ro.

„Pentru participarea la consultările organizate la nivel naţional (coordonarea Ministerului Sănătăţii), înscrierile se vor realiza prin completarea  formularului de înscriere. Listele participanţilor înscrişi la procesul de consultare vor fi afişate pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad până  la data de 11 martie 2016. În procesul de consultare, fiecare susţinere a punctului de vedere / formulare a propunerii se va încadra într-un interval de 5 minute“, ne-a declarat Constantin Cătană, directorul DSP Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.