Univ Goldiş ICIM Arad şi-a luat revanşa, cu vârf şi îndesat în faţa codaşei Ligii Naţionale de Baschet Feminin. Vineri seară, în capitala Moldovei, fetele americanului Nolan au reuşit un joc consistent, cu o singură excepţie: sfertul 3, atunci când gazdele au avut câteva grame de speranţă.
Una deşartă, câtă vreme în ultimul sfert a fost o singură echipă pe teren. Stroman s-a dovedit şi de această dată a fi o achiziţie excelentă, ea reuşind un „double-double” de efect, Plus evoluţii complete şi pentru Karakasevic sau McGuire. Ca să nu mai spunem că şi cifrele statistice per echipă au arătat bine, cu siguranță contând și faptul că deplasarea a fost făcută cu avionul.
S-a născut un succes de moral, meritat, după eşecul cu Braşovul (care, apropo, vineri a învins Clujul), înaintea ultimului duel al lui 2016. Pe 28 decembrie, în Polivalenta arădeană vine Sepsi Sfântu Gheorghe, campioana en-titre, cea care – de altfel – conduce și în acet sezon în clasamentul Ligii Naționale de Naționale de Baschet Feminin, cu un singur eşec.
Formații și marcatoare:
Iaşi: Ciotir 19 (1×3), Adams 15 (1×3), Simmons 6, Dănălache 4, Măgurean 4, Aursulesei 2. Au mai jucat: Butnariu, Iftimescu
ICIM Arad: Stroman 23 (2×3), Karaksevic 17, McGuire 17, Moraru 8 (2×3), Hadzovic 4, Nagy 3. Au mai jucat: Demeter, Mercea, Pasic

Recomandările redacției