În Duminica a 14-a după Rusalii, 2 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Veche din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Părintele Traian Micoroi, parohul Catedralei Vechi, Părintele Teodor Pavel, PărinteleIoan Lazăr, Arhid. Mircea Proteasa și Arhid. Gheorghe Lehaci.

La momentul rânduit, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură pus sub titlul ,,Dumnezeu ne cheamă la nuntă – la Sfânta Liturghie”, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii (2 Cor. 1, 21-24; 2, 1-4; Matei 22, 2-14). Aceasta întucât casa nunții este considerată Biserica. De asemenea, cel chemat trebuie să-și pregătească haina pentru nuntă și să nu rămână și după primirea sa în Biserică în haina cea veche a omului trupesc. Nu poate să se facă părtaș nunții celei cerești și cinei celei duhovnicești numai acela care strălucește de lumina harului Duhului Sfânt, a subliniat Preasfinția Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit Ierarhului pentru împreuna slujire și tuturor credincioșilor care au participat la sfânta slujbă.

Recomandările redacției