Cristian Melinte a rămas la UTA și sub comanda lui Laszlo Balint, iar în acest sezon evoluează pe postul său obișnuit, cel de fundaș central. În absența lui Coulibaly, fotba­listul care mai evoluat în „roșu-alb” și în urmă cu un deceniu, a jucat ca „închizător” sub comanda lui Ionuț Popa și Cristian Păcurar.
Experimentatul fundaș a vorbit la superlativ despre Petrolul, dar apoi a redus totul la forma echipei utiste. „Știm că ne așteaptă un meci foarte greu. Întâlnim o echipă ce și-a anunțat obiectivul, au venit jucători cu experiența Ligii I, dar nu trebuie să ne sperie. Și noi avem fotbaliști cu experiență, cu o anumită cotă, care știu ce înseamnă astfel de dueluri tari. Mai sunt trei zile în care «Mister» ne va arăta punctele lor bune și pe cele mai slabe, din punctul meu de vedere nu avem nimic de pierdut. Trebuie să mergem să jucăm fotbal, să facem cât mai puține greșeli, mai ales pe partea de apărare. Pe mine asta mă interesează cel mai mult, să nu primim gol”, a spus fotbalistul de 31 de ani.
Cum l-a descoperit Melinte pe Laszlo Balint ca antrenor, după l-a și avut coechi­pieri, în tricoul UTA-ei? „Până acum totul este foarte bine. S-a văzut și în prima etapă, avem vână, facem cu plăcere antrenamentele, toți vrem să câștigăm fiecare meci, de aceea ne antrenăm în fiecare zi. Mister cred că ar prefera să fim mai reci și să câștigăm fiecare meci. Îl simțim aproape de noi, știe să vorbească cu noi, sperăm să fie așa și în continuare, să avem o relație foarte bună și să ne îndeplinim obiectivul”,
a adăugat apărătorul „Bătrânei Doamne”, care – cel puțin deocamdată – îl are ca partener în centrul defensivei pe noul sositul, Florin Ilie.

Recomandările redacției