utistiConducerea grupării arădene a ajuns ieri la un acord cu preparatorul fizic Marius Bortiș. Tânărul bihorean care a activat la Academia Brescia și la clubul Săgeata Năvodari devine utist cel puțin până la sfârșitul sezonului. „Dacă lucrurile merg bine, sigur că ne vom dori prelungirea colaborării”, a comentat team-ma­nagerul Codru Grădinariu.
Pentru UTA joi și vineri au fost zile de antrenament, iar sâmbătă Botiș și colegii săi ajung în Țara Crișurilor. Roș-albii sunt față în față cu divizionara secundă FC Bihor începând cu ora 12,00. Singura necunoscută rămâne locația, care depinde de starea vremii. În caz de timp nefavo­rabil, UTA și roș-albaștrii joacă la Salonta, pe terenul sintetic de acolo. Dacă vremea ține cu fotbalul, meciul are loc pe arena orădeană Motorul.
Adversarul e în corzi
FC Bihor se confruntă cu proble­me destul de grave. Penultima clasată din B2 a pierdut de ceva timp sprijinul Primăriei, după ce planul de insolvență n-a fost respectat și depinde aproape exclusiv de Consiliul Județean. Miercuri, suporterii au ieșit în stradă pentru echipa lor, fiind însoțiți de nume mari ale trecutului, în frunte cu arădeanul Emeric Jenei.
Din efectivul pregătit de Călin Cheregi face parte apărătorul Claudiu Pascariu, ajuns la Bihor iarna trecută tocmai de sub comanda lui Roli Nagy. „Pasca” e singurul arădean rămas la Oradea, după ce portarul Cristi Bordea a ales alt drum în urmă cu câteva săptămâni.

Recomandările redacției