(FOTO: sporttim.ro)

Rezultatele și prestațiile din partidele amicale ale iernii nu anunțau căderea Cermeiului în primul meci pe puncte al primăverii. Adversarul era și el abordabil, o formație tânără, relativ nouă, care – însă – a fost mult mai motivată și conectată la miza meciului.
În minutele inițiale, trupa lui Aslău a dat impresia unei echipe ce știe ce vrea, dar după două-trei faze fixe, una dintre ele ratate de Cotoc (cap peste poartă), s-a stins inexplicabil. Tânăra formație a arădeanului Dan Mănăilă a simțit că se poate și fiul noului patron, Dennis Băban i-a dat de lucru lui Rusu, în timp ce Baradji a reluat cu capul pe lângă poartă. Și Hillion a fost blocat la timp de Rusu, în timp ce Aldan nu a putut relua corect cu capul din centrarea lui Suslak. Tot Băban a scris concluzia reprizei cu un șut puțin pe lângă bara din dreapta lui Rusu.
Muștruluiți la pauză, cermeianii au avut un prim sfert de repriză destul de bun, dar Radu a fost de fiecare dată mai rapid decât atacanții Sulea și Bulza. Dar, a venit minutul 64, când gazdele au rupt echilibrul. Băban l-a lansat pe Niță, Suslak nu s-a aflat în zona sa, iar fostul polist a pătruns nestingherit și l-a bătut pe Rusu din interiorul careului. Formația de pe Teuz a reacționat doar cu o posesie superioară a balonului, dar fără a fi incisivă în atac. Adi Suslak a avut câteva centrări bune din lovituri libere, însă Radu și colegii din fața acestuia au reușit să îndepărteze pericolul. În ultimul minut de joc, pe o contră, Niță a țintit bara, iar Miculete a reluat apoi incredibil peste poarta goală. S-a încheiat
1-0 și noua combinație Becicherec – Jimbolia a pornit cu dreptul în campionat.
Formații oficiale:
Becicherec: Radu – Baradji, Nanou, Folarin, Macovei – Niță, Timiș, Miculete, Băban – Chiper (74 Chivăran), Hillion
Cermei: Rusu – Vereș, Petrache, Cotoc, Suslak – Coșa (76 E. Varga), Nistor, Șiclovan, Aldan – Bulza (68 Diarra) – Sulea.
Arbitri: Călin Lazăr (Mediaș) – Emeric Tocai (Alma – Sibiu), Vasile Duță (Avrig – Sibiu).

Observatori FRF: Alexandru Rojneai (Alba Iulia), Florin Oglindoiu (Mehedinți)

Recomandările redacției