Telenovela iernii în fotbalul arădean se apropie de final, iar acesta nu este unul fericit pentru cea mai veche formație din județul nostru în Liga a III-a. Conform așteptărilor, după plecarea dintre noi a lui Radu Demetrescu, primarul interimar al orașului Sebiș, cel care i-a urmat în funcție, Teodor Toma, nu s-a mai „bătut” pentru Național și a lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine. Nemulțumiți de doi-trei ani încoace de acti­vitatea grupării fotbalistice și banii pe care
i-a „înghițit” aceasta, consilierii locali, în majoritatea lor, nu au mai votat bugetul necesar pentru Național în eșalonul terț, așa că „prăvălia” se va închide iremediabil.
Totuși, ceva bani din bugetul local, adică exact 300 de mii de lei, vor alimenta clubul pentru ca echipele de juniori, de 2005-2006, respectiv 2007-2008 să-și continue parcursul în competițiile organizate de AJF, dar și pentru a se stinge litigiile cu Finanțele Publice și puținii jucători care încă nu și-au luat actele în schimbul renunțării la drepturile bănești.
Din informațiile noastre, e vorba despre Pop și Musea, plus antrenorii Dănuț Șomcherechi și Cosmin Merșca. Aceștia vor acționa pe toate căile legale pentru a-și recupera restanțele, având în spate și Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, ce a și trimis deja o adresă la Casa Fotbalului cu „speța” sebișenilor.
Altfel, dacă Național Sebiș nu va trimite, la rându-i, adresa oficială de retragere din competiția eșalonului terț, Federația Ro­mână de Fotbal are obligația să o progra­meze la primele două runde ale returului. Bineînțeles, după două neprezentări, urmea­ză excluderea din campionat, iar direcția clubului e una singură: Liga a VI-a!
Și asta pentru că Articolul 17 din Regulamentul Disciplinar vorbește clar: „Indife­rent de motivele şi de momentul care au determinat retragerea/excluderea unei echipe de seniori din Campionatele Naționale Liga I, Liga a II-a, Liga a III-a si de fotbal feminin si indiferent de momentul din timpul competiţiei în care aceasta a survenit, clubul în cauză va fi sancţionat cu retrogradarea echipei de seniori în ultimul eşalon competiţional organizat de AFJ/AMFB şi cu interzicerea dreptului de a promova pentru două sezoane competitionale”.
Așadar, un parcurs neîntrerupt de 12 sezoane în Liga a III-a se va termina cu o ieșire pe ușa din spate pentru Național Sebiș. Probabil, fotbalul din orașul de pe Crișul Alb va reînvia din vară sub numele clubului de tradiție, Crișana.

Recomandările redacției