intreruperiNu mai puţin de 21 de străzi din municipiu vor rămâne, mâine, fără gaz. E.ON Gaz Distribuţie a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în zonele respective va fi sistată alimentarea, începând cu ora 9.00, pentru efectuarea unor lucrări. Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Voinicilor, Simfoniei, Mioriţei, Săvârşin, Abrud, Fluierului, Busuioc, Gherghinei, Păşunii, Calea Radnei, Milova, Semanatorii, Simion Popa, Prieteniei, Aleea Zorelelor, Imaşului, Bârzava, Severin, Byron, Exterioară, Cenad. „Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00. Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, se arată în comunicat.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt sfătuiţi să anunţe dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele). „Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că de­pune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil”, se mai arată în comunicat.

Recomandările redacției