E.ON

Reprezentanţii E.On Distribuţie susţin că intervenţiile neautorizate la instalaţiile de gaz pot provoca evenimente tragice, soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale. Astfel, încât, cei care au de făcut diverse lucrări sunt sfătuiţi să apeleze doar la specialişti şi să respecte strict regulile de siguranţă. Motivul? În cazul multor explozii s-a dovediat că acestea s-au produs ca urmare a tăierii sau modificării traseului ţevilor de gaz din locuinţe sau de pe casa scării de către persoane neautorizate. „Să apelezi la un meşter de ocazie pentru ceea ce pare a fi o lucrare simplă este pentru unii o «afacere bună» dar consecinţele pot fi dezastruoase. Orice astfel de intervenţie reprezintă un risc major de explozie care poate afecta nu numai locuinţa în care aceasta se produce, ci şi pe cele din vecinătate, generând atât pagube materiale cât şi accidentări grave, ori chiar pierderi de vieţi omeneşti. Aceasta trebuie să dea de gândit fiecăruia dintre utilizatorii de gaze naturale şi să-i determine să acţioneze cu responsabilitate. De aceea, compania E.On Distribuţie România atrage atenţia tuturor consumatorilor de gaze naturale să nu facă nicio intervenţie la instalaţiile de gaz fără a respecta una dintre principalele reguli de siguranţă, şi anume, să apeleze numai la specialişti autorizaţi de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Improvizaţiile, intervenţiile neautorizate, manevrarea incorectă a aparatelor alimentate cu gaze naturale, precum şi utilizarea unor instalaţii sau aparate defecte sau deteriorate au fost principalele cauze care au dus în anul 2014, numai în aria de activitate E.On, la producerea a 19 explozii, soldate cu 13 victime, dintre care una a decedat”, se arată într-un comunicat de presă al companiei. În continuare, reprezentanţii E.Onn îi sfătuiesc pe cei care îşi renovează locuinţele să fie foarte atenţi la manevrele pe care le fac în apropierea ţevilor de gaz sau a aparatelor care funcţionează pe bază de gaze naturale, pentru a nu afecta etanşeitatea robinetelor sau racordurilor flexibile şi astfel să se permită acumularea de gaze naturale în încăperi. „Nu în ultimul rând, este foarte important ca atunci când doriţi să dezafectaţi o instalaţie de gaz pe care nu o mai folosiţi, să o faceţi doar în baza unor documentații tehnice aprobate de autoritățile abilitate şi să lăsaţi operaţiunea propriu-zisă în seama specialiştilor”, se mai arată în comunicat.

Recomandările redacției