utatg6Startul modest de sezon al „Bătrânei Doamne” nu-i surprinde deloc pe cei care nu au văzut la lucru echipa lui Trică. Toată lumea știe că arădenii au strâns, cu chiu cu vai, rândurile doar cu o săptămână înainte de primul meci oficial, însă rezultatele cu care s-au încheiat confruntările cu FC Bihor, ASA Târgu Mureș și CSM Râmnicu Vâlcea nu res­pectă realitatea din iarbă.
Sâmbătă seara (ora 19), la Arad sosește Olimpia Satu Mare, iar pe „alb-roșii” îi interesează mai mult ca oricând punctele. „Meciul este foarte important mai ales prin prisma faptului că avem un singur punct după trei etape”, recunoaște din capul locului Eugen Trică. Acesta se uită mai ales în curtea sa, spunând că, înainte de toate, îl interesează atitudinea jucătorilor pe care îi antrenează. Dar, fostul mijlocaș
și-a luat date și despre adversarul de mâine: „I-am urmărit pe cei de la Olimpia, formează o echipă foarte agresivă și compactă. Nu au un joc de construcție foarte elaborat, apelează mult la mingi lungi, pe vârfuri și acționează mai ales pe contraatac. Am mai remarcat și că au marcat goluri importante pe final de meciuri. Asta înseamnă că nu se dau niciodată bătuți, că joacă până la ultimul fluier al arbitrului, iar asta le cer mereu și eu elevilor mei”. Trică are toți fotbaliștii apți și se gândește la una- două schimbări în formula de start.
Cu 5 puncte acumulate, Olimpia Satu Mare ocupă ultima treaptă a podiumului și nu a cunoscut încă gustul înfrângerii. Meciul de la Arad e de risc maxim pentru nou promovata din norul țării, însă Tiberiu Csik consideră că ar avea ac de cojocul adversarilor. „Fiindcă e gazdă și are foame de puncte, UTA va încerca să ne domine, să-și impună jocul, dar avem armele să ne opunem și să-i contracarăm pe arădeni. Și mai știu ceva, jocul greșeala așteaptă, sper să profităm de cele ale adversarilor, căci nu există echipă perfectă”, a spus antrenorul lui „Oli”, care îl va lăsa a acasă doar pe Gavrilescu. „Nu am o înregistrare cu vreun meci de-al lor, dar                m-am documentat de pe internet, le știu bine echipa. Din câte am înțeles, au pierdut nemeritat puncte în primele meciuri de campionat, iar asta înseamnă că vor dori foarte mult să câștige cu noi”, mai crede fostul stelist.
Formații probabile:
UTA: Horvath – Marcu, Țabără, Ardelean, G. Neagu – Medina, Popescu – Firțulescu, Surugiu, Monac – Tecsi.
Olimpia: Şuta – D. Muntean, C. Ene, Bălău, Iuhas – Molnar, Villand, Svarczkopf, Zsiga – Bujor, Lemac.

Recomandările redacției