Ministerul Sănătăţii din Republica Democratică Congo a anunţat că trei noi cazuri de infectare cu virusul Ebola au fost confirmate în regiunea Kivu de Nord, ţara confruntându-se cu cea de-a zecea epidemie de Ebola de la descoperirea virusului şi până în prezent, informează Mediafax.
Ministrul Sănătăţii Oly Ilunga Kalenga a anunţat printr-un comunicat faptul că cel puţin patru decese provocate de virus au fost deja confirmate, 16 noi cazuri de infectare cu febră hemoragică au fost identificate, iar alte 27 de cazuri probabile şi 31 de persoane suspecte sunt în curs de investigaţie.
Acesta confirmă că un lot de vaccinuri a ajuns în Beni, principalul oraş din regiune, iar vaccinarea ar trebui să fie finalizată până la sfârşitul acestei săptămâni. Ministerul a transmis că 12 echipe de medici vor fi deplasate în provincie. Experţii în sănătate au identificat cel puţin 966 de cazuri care se află acum sub supraveghere.
Virusul Ebola se crede că este transportat pe distanţe lungi de către lilieci şi poate fi întâlnit în carnea vândută în pieţe, care ulterior este consumată. Odată prezent în oameni, virusul cauzează febră hemoragică, vomă şi diaree şi intră în contact direct cu fluidele din corp. Peste 11.300 de persoane au murit din cauza epidemiei între 2013 şi 2016.
Aceasta este cea mai mare şi împădurită ţară din Africa Centrală, aceasta fiind cea de-a ze­cea epidemie de Ebola din 1976, când virusul a fost descoperit lângă râul Congo, în nordul ţării. Aceasta reprezintă ţara cu cele mai multe epidemii, de două ori mai mult decât în oricare altă ţară.

Recomandările redacției