steauaLa începutul acestei săptămâni, grupările românești și-au aflat adversarele din preliminariile Champions și Europa League.
Formaţia Steaua Bucureşti va întâlni echipa Strømsgodset IF, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, primul meci fiind programat în Norvegia, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, luni, la Nyon. Partida tur va avea loc în 15 sau 16 iulie, iar returul se va disputa la 22 sau 23 iulie, la Bucureşti.
Echipa antrenată de danezul David Nielsen se află în plin campionat şi ocupă locul 2, cu 24 de puncte, după 13 etape. Pe locul 1 se află formaţia Molde, cu 30 de puncte. Stromgodset a câştigat ediţia din 2013 a campionatului Norvegiei.
Echipa CFR Cluj va întâlni echipa sârbă FK Jagodina în turul doi preliminar al Ligii Europa, primul meci fiind programat în România, conform tragerii la sorţi de luni, de la Nyon. „Fero­viarii” vor disputa partida tur în data de 17 iulie, pe teren propriu, şi returul la 24 iulie, în deplasare. FK Jagodina a terminat ediţia 2013/2014 a campionatului pe locul 3 cu 48 de puncte, după campioana Steaua Roşie Belgrad (72 de puncte) şi Partizan Belgrad (71 de puncte). Echipa este antrenată de sârbul Mladen Dodici, iar din lot fac parte şi un macedonean, Nikova Jakimovski, un muntenegrean, Vladimir Ilici, un croat, Dajan Şimac, şi un bosniac, Dario Damjanovici. Meciurile de pe teren propriu se dispută pe Stadionul Municipal Jagodina, cu o capacitate de 15.000 de locuri, care a fost construit în 1958 şi complet renovat în 2008. Cea mai bună performanţă din istoria clubului înfiinţat în 1919 este reprezentată de câştigarea Cupei Serbiei în sezonul 2012/2013, în timp ce în campionat, cea mai bună clasare a fost locul trei în ediţia recent încheiată.
Formaţia Petrolul Ploieşti va întâlni învingătoarea dublei manşe dintre FC Sioni Bolnisi (Georgia) şi KS Flamurtari (Albania), în turul doi preliminar al Ligii Europa, primul meci fiind programat în România, conform tragerii la sorţi de luni, de la Nyon. FC Sioni Bolnisi (locul 3 în campionat) şi KS Flamurtari (locul 7 în campionat şi câştigătoarea Cupei Albaniei) sunt adversare în primul tur preliminar al competiţiei, urmând să joace la 3 şi 10 iulie. În al doilea tur preliminar, Petrolul Ploieşti va disputa prima manşă în data de 17 iulie, pe teren propriu, şi returul la 24 iulie, în deplasare.

Recomandările redacției