Ecologie a naturii, ecologie a omului

de Arhim. Teofan Mada
Multe state din Europa au fost mereu în prima linie într-o lăudabilă implicare și angajare în favoarea ecologiei și a problemelor pe care le ridică ea. De fapt natura are nevoie de continue îngrijiri și atenții, iar fiecare dintre noi are o responsabilitate personală în păzirea creației, dar prețios pe care Dumnezeu l-a pus în mâinile oamenilor și a capacității lor creatoare. Acest lucru înseamnă, pe de o parte, că natura este la dispoziția noastră, putem să ne bucurăm de ea și să o folosim spre bine. Însă, pe de altă parte, înseamnă și faptul că nu suntem stăpânii ei. Păzitori, dar nu stăpâni. De aceea trebuie să o iubim și să o respectăm, în ciuda faptului că noi suntem dese­ori conduși de mândria dominării, posesiei, manipulării, exploatării. Nu o păzim, nu o respectăm, nu o considerăm ca un dar gratuit de care să avem grijă.
Însă a respecta ambientul înseamnă nu numai a ne limita să evităm desfigurarea lui, ci și să-l folosim pentru bine. Mă gândesc mai ales la sectorul agricol, chemat de a da sprijin și hrană omului. Nu se poate înțelege ca milioane de persoane în lume să moară de foame, în timp ce tone de resturi alimentare sunt aruncate în fiecare zi de pe mesele noastre. În afară de acest fapt, a respecta natura ne amintește că omul însuși este parte fundamentală a ei. De aceea, alături de o ecologie ambientală este nevoie de acea ecologie umană, care se referă respectarea persoanei.
Apariția diferitelor mișcări ecologiste în politica europeană, începând cu anii șaptezeci ai secolului trecut, chiar dacă nu au deschis largi ferestre la orizont, au fost și rămân totuși un apel pentru un aer mai curat, un strigăt care nu poate fi ignorat și nici dat la o parte, doar pentru că poate părea irațional pentru unii. Persoane tinere au înțeles că în raportul nostru cu natura este ceva care nu funcționează, că materia nu este doar un material pentru dorința noastră de a face ceva. Tinerii au înțeles că pământul însuși are propria lui demnitate, iar noi trebuie să urmăm indicațiile sale. Este clar acum faptul că prin aceste fraze nu fac propagandă nici unui partid politic, departe de mine acest lucru. Atunci când în raportul nostru cu realitatea există ceva care nu funcționează, atunci cu toții trebuie să reflectăm în mod serios asupra întregului și cu toții trebuie să ne întoarcem la problema fundamentelor culturii noastre. Importanța ecologiei este de acum de netăgăduit. Trebuie să ascultăm limbajul naturii și să-i răspundem în mod corespunzător. Omul nu este stăpân absolut al celorlalte creaturi, trebuie să dea socoteală de ceea ce a primit. Parabola talanților are aici aplicația sa primordială: pământul este talantul pe care cu toții împreună l-am primit și de care răspundem.
Aș dori însă să accentuez mai intens o problemă care și astăzi ca și ieri este prea ușor ignorată: există și o ecologie a omului. Și omul are o natură pe care trebuie să o res­pecte și pe care nu poate să o manipuleze după propria plăcere. Omul nu este o libertate care se creează pe sine. Omul nu se creează singur. El este rațiune și voință, dar este și natură, iar voința sa este dreap­tă atunci când ascultă natura și o respectă acceptându-se pe sine așa cum este, ca unul care nu s-a făcut pe sine însuși. Așa și nu­mai așa se realizează adevărata libertate umană.