protestProtestatarii arădeni au ieşit în stradă, atât sâmbătă, la manifestarea locală, cât şi duminică, în cadrul protestului la nivel naţional şi internaţional, pentru a opri exploatările cu cianură la cei patru munţi vizaţi în proiectul Roşia Montană. Aproxi­mativ 100 de arădeni au participat sâmbătă la mitingul de amploare, desfăşurat cu sprijinul Alternativei Civice, Mişcării Arădene şi a altor instituţii şi ONG-uri arădene. Aceştia au organizat un marş al bicicletelor, din Piaţa Avram Iancu, până în Micălaca şi înapoi, apoi au participat la un miting de protest şi la un concert al trupei arădene The Weir. Ploaia şi temperaturile scăzute nu i-au îndepărtat, nici nu i-au făcut să se retragă de la a-şi exprima indignarea pentru proiectul de lege, prin care se prevede contaminarea Munţilor Apuseni cu mii de tone de cianură.
Protestatarii spun că mina ar putea contamina pânza de apă freatică din toată regiunea, iar dacă barajul va ceda, cianura se va deversa, așa cum s-a întâmplat la Baia Mare în 2000, şi ar putea contamina Dunărea și Marea Neagră. Compania cana­diană deține peste 80% din acțiuni, deci după ce aurul va fi extras, România va rămâne cu o zonă devastată și nici nu va fi mult mai bogată de pe urma exploatării. Iar dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege, aceasta va fi o uriașă dovadă de desconsiderare a voinței cetățenilor, care au rămas consecvenți împotriva proiectului, în ciuda campaniilor de marketing în valoare de milioane de dolari ale companiei miniere. „Ca urmare a presiunii constante venite din partea societății civile, prim-ministrul Ponta, care a apro­bat proiectul de lege în Guvern, se declară acum împotriva lui și cere celor două Camere ale Parlamentului respingerea sa urgentă. Haideți să le arătăm aleșilor noștri că vocea noastră nu mai poate fi ignorată! Împre­ună îi putem convinge să respingă acest atac împotriva naturii și a statului de drept. Nu mai avem mult timp la dispoziție. Parlamentul ar putea vota săptămâna aceasta. Semnează petiția și trimite vestea mai departe”, au spus protestatarii. Aceştia sunt hotărâţi să demonstreze împotriva proiectului până când Parlamentul va vota respingerea proiectului de lege, cianura va fi interzisă prin lege în activitățile miniere din România şi până când cei patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu) vor fi demiși. „Aş vrea să-i spun doamnei Rovana Plumb, care a spus că cianura nu afectează peştii din râuri şi sănătatea oameni­lor, să facă ea o baie într-un râu contaminat cu cianură, să demonstreze că nu e nocivă. Nimeni nu ne poate garanta că barajul nu va ceda la cel mai mic cu­tremur, făcând astfel să se reverse şi să se infiltreze în pământ toată otrava, poluând natura şi râurile”, a declarat Gheorghe Laiu, unul dintre protestatari.
Claudia Gavra

Recomandările redacției