Economia României se află pe un trend ascendent, fapt certificat de toate evaluările organismelor naţionale şi internaţionale de profil, iar marile ajustări s-au terminat, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru al Guvernului şi vicepreşedinte al PNL, în replică la afirmaţiile senatorului PNL Cristian Bodea.

‘Anul acesta, România va avea o creştere economică de peste 2%. Au apărut mai multe firme decât s-au închis. Au fost deblocate fondurile europene, obţinând totodată un an în plus pentru absorbţia acestora, ceea ce înseamnă că firmele din Romania vor avea la dispoziţie un plus de aproximativ două miliarde de euro. Avem cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE. Am atins un nivel record de exporturi, avem un deficit de 2 ori mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2011, am câştigat credibilitate externă şi astfel ne-am împrumutat la niveluri minime, avem cea mai mare creştere a producţiei auto din Europa, am atins locul 2 în UE la creşterea producţiei industriale. Toţi aceştia sunt indicatori care arată că lucrurile merg într-o direcţie bună’, a afirmat Daniel Chiţoiu, într-un comunicat remis AGERPRES.

Cu o zi în urmă, senatorul Cristian Bodea a spus că, în urma numeroaselor întrebări ale primarilor din judeţ pe tema ‘ce bani vor primi pentru continuarea unor proiecte locale’, cele mai multe pe infrastructură, unele în stadii avansate, a vorbit personal cu miniştrii de resort. Concluzia cu care a venit în faţa presei: ‘Anunţ moartea fondurilor guvernamentale. România e în comă financiară’.

‘Condamn faptul că există persoane în rândurile Partidului Naţional Liberal care îşi doresc cu tot dinadinsul să-şi facă imagine publică, adunând zestre politică prin denigrarea muncii unui întreg guvern. Este regretabil că oameni fără expertiză, precum senatorul Cristian Bodea, se pronunţă asupra unor subiecte foarte delicate, în totală necunoştinţă de cauză. Acesta nu beneficiază de experienţa profesională necesară pentru a face o analiză economico-financiară coerentă’, a spus ministrul Finanţelor Publice.

El a preccizat că, în ceea ce priveşte totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în primele 8 luni, gradul de realizare este de 98, 82% (114,967 miliarde lei) al programului de încasări venituri bugetare comunicat de Ministerul Finanţelor Publice (116,34 miliarde lei). Acest lucru înseamnă o depăşire cu 4,81%, cu 5,277 miliarde lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară a anului 2012.

‘Guvernul USL a reuşit continuarea ajustării fiscale, fără a tăia din veniturile populaţiei, găsind concomitent soluţii de relansare a economiei. Am demonstrat că PNL este cu adevărat preocupat de buna guvernare, gândirea strategică şi competenţa făcând diferenţa faţă de lipsa de soluţii a guvernărilor anterioare. Marile ajustări s-au terminat. De acum vrem să menţinem credibilitatea pe pieţele financiare internaţionale şi în faţa investitorilor, să atragem investiţii străine şi linii de finanţare pentru dezvoltarea economică a României. Suma ce va fi alocată în bugetul anului viitor pentru unităţile administrativ teritoriale va fi mai mare decât cea prevăzută în acest an. Ne aflăm într-un context în care e nevoie de solidaritate, mai ales în cadrul coaliţiei aflate la guvernare. A fi om politic responsabil înseamnă să-i susţii pe cei care muncesc cu adevărat şi caută soluţii la problemele lăsate de guvernarea anterioară. Partidul Naţional Liberal nu trebuie să-i permită niciunui membru să denigreze munca unei întregi echipe’, a spus vicepreşedintele PNL.

Daniel Chiţoiu a precizat că, urmare, în următoarea şedinţă a Biroului Politic Naţional, va solicita analizarea afirmaţiilor senatorului Bodea şi asumarea unei decizii de natură ‘să stopeze astfel de declaraţii iresponsabile, care pot avea urmări grave, nu pentru o persoană sau un ministru, ci pentru imaginea României în ansamblu’.

 

 

(AS-autor:Ady Ivaşcu, editor: Nicoleta Gherasi)

 

Recomandările redacției