Cred cu toate puterile că nu mai era necesară pentru nimeni o dovadă-n plus a mizeriei morale indescriptibile în care se bălăceşte politica mondială, cu precădere politicile celor care se cred buricele planetei.
Scriam cu ceva timp în urmă că Rusia se foloseşte de precedente în actele sale externe şi că toate precedentele îi sînt cum nu se poate mai favorabile. Tot atunci scriam că statele occidentale n-au decît două opţiuni posibile: ori să lase Rusia să facă ce vrea (aşa cum Rusia i-a lăsat să facă ce vor prin Irak, prin Libia, prin Egipt, prin Afganistan şi cam peste tot pe unde le mirosea a profit gras şi-a armament de distrugere-n masă inexistent), ori să se-ncăruţeze pe tancuri şi bombardiere şi să plece-n marş forţat spre răsărit. Iată că evoluţia situaţiei din Ucraina a ajuns la esenţă, adică la crearea unui stat al ruşilor şi-al rusofonilor în estul Ucrainei, la vestul Rusiei, stat care nu se va-nchina-n veci spre soare-apune, ci spre Moscova şi Sankt Petersburg.
Este limpede că America şi Uniunea Europeană şi NATO au dreptul să cîrîie din răsputeri la lăţirea Rusiei (că nu le-a pus nimeni leucoplast pe guri), dar au mîinile legate: nu se pot opune ca Rusia să rupă Ucraina dacă Rusia nu s-a opus atunci cînd ei au rupt în bucăţi inima Serbiei şi-au creat un stat cît două judeţe anemice: Kosovo.
E-adevărat: soldaţii lor (ai celor care-şi arată colţii diplomatici unii altora spre mirarea proştilor şi spre profitul multinaţionalelor şi-al multimiliardarilor), sînt cei mai cei de pe planetă. Dovezi şi probe? Filmările de prin Irak cu viteji de peste ocean „iubind neprincipial”, adică sodomistic, militari şi civili (democraţie americană pură, fără discriminare, numai să fie irakieni şi bărbaţi, că de femei se săturaseră prin Vegas şi Honolulu-baby). E-adevărat, şi prostimea pămînteană se uită-n gura politicienilor şi diplomaţilor ăstora mizerabili şi crapă de plăcere auzindu-i scrîşnind cuvinte cu miros de rai extraterestru: democraţie, drepturile omului, libertăţi cetăţeneşti şi alte drăcii sclipitoare care-mbîcsesc minţile şi-ajută la plecarea gîtului în jug fără crîcneli, cu temeinicie.
Vă mai amintiţi celebra şi diplomatica expresie „Fuck the EU”? Dacă nu v-amintiţi, vă amintesc eu: o diplomată americană şi-a declarat telefonic dragostea neţărmurită pentru Europa cu vorbele de mai sus. „Declaraţia de amor” a fost înregistrată şi s-a făcut publică, a ieşit un fel de scandal (mai degrabă hîrjoană, de ochii lumii), apoi… diplomata e tot diplomată, „Fuck the…” se declară zilnic, din varii direcţii şi-n varii forme (doar că nu se mai înregistrează, deci nu mai avem ce auzi).
Cum se poate lesne-nţelege, trăim vremurile de glorie ale lui „fuck” în viaţa de zi cu zi şi-n politica de zi cu noapte. Ce mai trebuie spus, ca o constatare de bun simţ, e că ei fac tot (politică, profit, averi), şi tot ei „fuck” tot: vieţile noastre, ale tuturor, fără discriminare, adică în mod democratic.
Ucraina? Hai să fim serioşi! Cărui politician al lumii îi pasă de ucraineni? (Se-aude parcă-un „Fuck the…”).

Recomandările redacției