marsMai multe instituţii şi organizaţii arădene colaborează în Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, la Arad. În acest sens, elevii Şcolii Gimnaziale Vladimirescu vor mărsălui luni dimineaţa, pe DN7, începând cu ora 09.00, în scopul prevenirii accidentelor rutiere, a consumului de droguri, a violenței domestice și a traficului de persoane.
O altă manifestare se va desfășura, începând cu ora 15, la aceeași dată, pe platoul din fața Primăriei Arad, unde vor fi instalate mai multe corturi ce vor adăposti diferite mijloace de informare a populației cu privire la evenimentul derulat în cursul săptămânii, respectiv pliante, broșuri și afișe ce vor anunța și institu­țiile participante sau susținătoare ale proiectului: Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, Centrul A.N.A, Penitenciarul Arad, Protecția Copilului Arad.
„În corturi vor putea fi vizionate și filme care se referă la Campania de prevenire a criminalității; inițiată și organizată de către DDAC Arad, această campanie specială beneficiază și de implicarea unor foruri responsabile de educațieșiprotecție, cum ar fi: Inspectoratul Școlar Județean Arad, IPJ Arad, DGASPC Arad, întreaga acțiune fiind susținută de SC ARED SA. Ca de obicei, arădenii sunt așteptați cu drag și sunt invitați să participe, să se informeze asupra eforturilor ce se fac în mod constant cu privire la prevenirea criminalității în orașul de pe Mureș”, se arată într-un comunicat al Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad.
(C.G.)

Recomandările redacției