În spiritul dezvoltării sentimentului de responsabilitate socială în rândul elevilor școlarizați de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Secţia de învățământ Arad, s-a demarat o amplă campanie de donare de sânge. Continuând tradiţia ultimilor ani, în data de 18 iulie 2018, 49 de elevi ai secţiei de învățământ Arad au răspuns inițiativei conducerii şi în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, în scopul ajutorării semenilor și sprijinirea sistemului medical național, au participat la o campanie de donare de sânge. „Școala formează elevii în spiritul umanismului și respectului față de valorile sociale fundamentale, iar gestul de solidaritate al viitorilor agenți de penitenciare față de cei aflați în suferință dovedește că aceștia pot deveni modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte”, a precizat comisar șef Ionel Iovescu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Arad.

Recomandările redacției