Energiile regenerabile sunt în atenţia administraţiei judeţene

0
94

Energiile regenerabile sunt în atenţia administraţiei judeţene, repre­zentată la Conferinţa R20, organizată de curând la Viena. Conferinţa privind „Implementarea viitorului sustenabil din punct de vedere energetic”, desfăşurată în perioada 31 ianuarie – 1 februarie, 2013 la Viena, a fost organizată sub patronajul Cancelarului Austriei, Werner Faymann şi al fostului guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger.
Structura creată de fostul guvernator Schwarzenegger este menită să vină în sprijinul diferitelor comunități care doresc să implementeze proiecte de dezvoltare față de mediu, cu ajutorul energiilor regenerabile. Consiliul Judeţean Arad a participat la aceste dezbateri în calitate de membru cu drepturi depline al Adunării  Regiunilor Europei. „Energia regenerabilă trebuie să devină o alternativă viabilă la sursele clasice de energie. De fapt, reprezintă viitorul, pentru că astfel atingem două ţinte: identificarea de noi surse de energie, res­pectiv protejarea mediului”, a susţinut vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea.
Printre subiectele abordate în ca­drul evenimentului s-au numărat me­canismele financiare inovative pentru investiţiile în protecţia mediului, mo­- dalităţile de implementare a energiilor regenerabile, menirea regiunilor şi strategiile la nivel regional pentru implementarea noilor energii.
În cadrul conferinţei, premierul   Victor Ponta a susţinut o prezentare cu privire la opţiunile României în domeniul energetic şi direcţiile strategice urmărite de Guvernul României în acest sector.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.